Cel mai mare cheesecake din România se va face de Zilele Clujului. Deliciu culinar de peste 200 de kilograme
0
Săptămâna viitoare, în cadrul Zilelor Clujului, va fi organizat Festivalul Culinar Internaţional unde se va bate un record naţional: se va face cel mai mare cheesecake din România.
Ateliere de gătit, demonstraţii şi degustări sunt doar câteva dintre surprinzele Festivalului Culinar Internaţional care va avea loc weekendul viitor, între 22 şi 24 mai, la Cluj-Napoca. Cireaşa de pe tort a evenimentului va fi duminică, 24 mai, de la ora 16.00, când se va stabili un nou record naţional: cel mai mare cheesecake din România.
”Vino duminică, 24 mai, pe strada Mihail Kogălniceanu începând cu ora 16:00 să dăm startul pregătirii desertului! Rezultatul final al acestui record va avea şi o cauza socială, suma rezultată din comercializarea desertului fiind donată Asociaţiei Down - Centrul Educaţional Raluca”, se arată într-o postare pe Facebook.
Tot acolo se precizează că prăjitura va avea peste 200 de kilograme şi va fi ”cel mai dulce element al Zilelor Clujului”.
Zilele Clujului încep vineri, 22 mai, iar cele mai importante evenimente din program sunt:
Scena din Piaţa Unirii va găzdui, timp de 3 zile, concerte pop-rock, seara de muzică clasică şi un regal folcloric.
Vineri, 22 mai
The Cup Song. Începând cu ora 18.00, în Piaţa Unirii, elevii şcolilor clujene vor bate recordul de cel mai mare „Cup Song”, pe ritmurile Alexandra Ungureanu & Crush. Seara de vineri va continua în Piaţa Unirii cu concertele trupelor David & The Six Martini Band, Vunk şi, în premieră, va urca pe scenă, împreună, trupa Iris cu legendarul solist Cristi Minculescu, dar şi cu Dan Bittman, soprana Felicia Filip şi actorul clujean Dan Chiorean.
Sâmbătă, 23 mai
Seara de muzică clasică din Piaţa Unirii avea următorul program:
18:00 Spectacol Alexandru Tomescu – vioara Stradivarius Elder. Invitat special: pianistul rus Eduard Kunz. Angajamentul pe care şi l-a asumat Alexandru Tomescu în momentul în care a primit vioara
Stradivarius Elder-Voicu, în septembrie 2007 şi apoi în decembrie 2013, a fost acela de a familiariza un număr cât mai mare de români cu sunetul splendidului instrument.
19:30 Gala Operelor Clujene - Opera Naţională Română şi Opera Maghiară de Stat Musical Gala Night
21:30 Filarmonica de Stat Transilvania alături de soliştii: Florin Estefan, Diana Ţugui, Ştefan Pop, Viorica Cortez
Duminică, 24 mai
De la ora 15. 00 va avea loc tradiţionalul Regal Folcloric. Pe scenă vor urca ansambluri clujene şi cei mai cunoscuţi solişti de muzică folclorică: Vlăduţa Lupău, Maria Lobonţ, Ana Ilca Mureşan, Oana Bozga, Silviu Adrian Popa, Ioana Şteţco, Lucia Potra, Mariana Morcan, Mariana Anghel, Dinu Iancu Sălăjanu, Dumitru Fărcaş, Cristian Pomohaci, Nicolae Furdui Iancu, Sava Negrean Brudaşcu, Aurel Tămaş.
Piaţa Muzeului. Scena din Piaţa Muzeului va găzdui în perioada 22-26 mai, începând cu orele 19.00 concerte de muzică live ale trupelor clujene. Seri de cover-uri, jazz, folk sau blues vor putea fi savurate în locaţia boemă. Printre trupe se numără: Indie Folker, Jazzybirds, Nuages Quartet, 3 O'Clock, artistul elveţian Mark Aymon, band-ul Academiei de Muzică „Gh. Dima” - Bigg Dimm A'Band, Arpi & Zip Band, Alex Muşat Band, Mood Quartet.
Str. Mihail Kogălniceanu. Festivalul Culinar Internaţional (22-24 mai) va aduce în acest an un plus de eleganţă şi savoare prin prezenţa unor restaurante cu specific internaţional şi a unor maeştrii bucătari de renume internaţional. Timp de 3 zile, gurmanzii sunt aşteptaţi la demonstraţii şi degustări gastronomice, ateliere de gătit şi recordul de cel mai mare Cheesecake – duminică, 24 mai, ora 16.00.
Promenada Multiculturalităţii “UBB aduce o lume într-un oraş” reuneşte pe strada Mihail Kogălniceanu centrele şi institutele culturale, facultăţile, liniile de studiu, muzeele şi alte departamente ale Universităţii Babeş-Bolyai şi oferă o viziune inedită asupra multiculturalităţii Clujului în sfera academică, socială şi culturală.
Tot pe strada Mihail Kogălniceanu vor avea loc şi Promenada Cărţilor şi Târgul Meşterilor populari clujeni. În cadrul târgului vor participă şi meşteri populari din oraşele înfrăţite Zagreb (Croaţia), Pécs (Ungaria), Suwon (Coreea de Sud), precum şi comunităţi şi alte centre culturale.
Strada Potaissa (Zidul Cetăţii) - (22-24 mai) va fi scena unor demonstraţii de lupte, ateliere de pielărie, fierărie, olărit, antrenamente şi turniruri cavalereşti. Toate aceste activităţi fac parte din Tabăra Medievală şi Tabăra Antică.
Programul din Mănăştur, zona “La terenuri” (22-24 mai), conceput de Asociaţia Colectiv A împreună cu locuitorii cartierului conţine activităţi dedicate copiilor, tinerilor, dezbateri de cartier, concerte live, teatru şi multe altele.
Parcul Central “Simion Bărnuţiu”va fi “Fun Zone-ul” Zilelor Clujului (22-24 mai) oferind senzaţii tari prin activităţi outdoor cu: escaladă, canoeing, tir cu arcul sau slackline.
Casino-ul şi Turnul Croitorilor vor oferi teatru de păpuşi, ateliere, demonstraţii de tango sau expoziţii, iar Cinematografl Mărăşti - spectacole de balet, festival de folk şi proiecţii de filme.
Evenimentul de Închidere a Zilelor Clujului, pe 26 mai - 20.30 Scena Verde – Locaţia: Iulius Parc- scena flotantă de pe lacul de la Iulius Mall, realizată din reciclarea a peste 125.000 pet-uri. Va avea loc un concert inaugural al Teatrului "Scena Verde" - spectacol de muzică de film, musical şi balet oferit de Orchestra Simfonică Philharmonia Napocensis alături de soprana Ştefania Barz, tenorul Marius Vlad Budoiu, mezzosoprana Iulia Merca, basul Kopeczi Sandor. Dirijori: Petre Sbârcea şi Dalma Kovacs.
Mai puteţi citi: