Candidaţii pentru Colegiul 3 Cluj
0
În Colegiul 3 din Cluj-Napoca, numele cunoscute care apar pe liste sunt Aurelia Cristea (USL), supranumită de unii „Elena Udrea de Cluj“, Petru Călian (ARD) şi Marius Nicoară, senatorul surprins că se uita la filme porno în plen.
La Colegiul 3 Camera Deputaţilor din Cluj (cartierele Gheorgheni-Andrei Mureşanu) candidează Aurelia Cristea (USL), Petru Călian (ARD), Csoma Botond (UDMR), Sandor Krisztina (PPMT), Rozalia Crişan (PPDD) şi Ioan Ciorca (PRM). Însă „bătălia“ se dă între Aurelia Cristea şi Petru Călian.
La Colegiul 3 Senat din Cluj candidează Marius-Petre Nicoară (USL), Ramon Moldoveanu (ARD), Lorinczi Zoltan-Laszlo (UDMR), Bitay Levente-Ladislau (PPMT), Iulia Ligiana Ianchis-Gheţe (PPDD) şi Ioan Pavel Danciu (PRM). În acest ultim colegiu amintit, Nicoară e favorit.
Aurelia Cristea
Economist de profesie şi vicepreşedinte PSD Cluj, Aurelia Cristea este directorul general Polului de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale şi profesor asociat la UBB. Surse din cadrul PSD Cluj spun, potrivit stiridecluj.ro, că Aurelia Cristea, supranumită „Elena Udrea de Cluj“, a avansat puternic în politica locală.
Aceleaşi surse afirmă că aceasta, care este vicepreşedinte PSD Cluj şi a obţinut în primăvară un mandat de consilier judeţean, ar fi fost ajutată de Teodor Pop-Puşcaş (cu care aceasta ar fi implicată într-o relaţie amoroasă) să obţină locul de candidat în colegiul 3 din Cluj-Napoca, un loc dorit de mai mulţi politicieni influenţi din PSD.
Petru Călian
Petru Călian a fost preşedinte interimar al Partidului Conservator Cluj (2006), preşedintele PC Cluj (2006-2007). În octombrie 2007,Călian părăseşte PC şi trece în grupul parlamentarilor democraţi (actualul PDL). Din 2007 este vicepreşedintele Biroul Permanent Judeţean al PDL Cluj. A fost consilier local între 2000 şi 2004, deputat PC între 2004-2008, deputat PDL între anii 2008-2012.
Numele său, alătri de al colegului de partid Adrian Gurzău, dar şi al unor oameni de afaceri şi patroni de cluburi din Cluj apar într-un dosar de trafic de persoane instrumentat de DIICOT, în care o femeie, administrator al unui club, a fost trimisă în judecată fiindcă ar fi obligat tinere să se prostitueze, relatează Mediafax.
Despre acest fapt, Călian declara că făcea un studiu de impact pentru o iniţiativă legislativă, potrivit hotnews.ro
Marius-Petre Nicoară
Este preşedintele PNL Cluj din 2002 până în prezent, respectiv membru în Biroul Politic Central al PNL, în Comitetul Naţional Executiv şi Delegaţia Permanentă. Marius Nicoară se numără printre fondatorii Băncii Transilvania, a candidat împotriva lui Emil Boc pentru funcţia de primar. Este senator din 2008 încoace, a îndeplinit funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj între anii 2004 şi 2005.
Cât priveşte scandalurile în care acesta a fost implicat, presa a scris despre scandalul Gazeta în care omul de afaceri Arpad Paszkany, finanţatorul echipei CFR, a fost trimis în judecată pentru şantaj, iar Nicoară a fost principalul acuzator al lui Paszkany, în final omul de fotbal fiind achitat de acuzaţii.
Anul acesta a fost audiat de procurorii DNA Cluj alături de liderul PNL Alba, Teodor Atanasiu, pentru că au angajat interlopi ce au influenţat votul la referendumul pentru demiterea preşedintelui organizat în luna iunie. Marius Nicoară a fost poreclit de presă senatorul-porno după ce a fost surprins în timpul lucrărilor Parlamentului în timp ce viziona un filmuleţ porno. Preşedintele PNL Crin Antonescu l-a apărat susţinând că este un „om de ispravă”, potrivit cotidianul.ro.
Ramon Moldoveanu (ARD)
Ramon Moldoveanu a fost consilier judeţean la Cluj cu sprijinul politic al PDL în perioada 2008-2012. Câştigă anual 40.000 de lei din management, iar soţia lui, 25.000 de lei, fiind director la o firmă. La aceste venituri se adaugă 7.800 de lei proveniţi din închirierea unui apartament în Cluj. Moldoveanu deţine o casă şi un apartament în Cluj-Napoca şi 5 terenuri intravilane în Cluj, Ploieşti, satele clujene Mărişel şi Sălişte, respectiv comuna clujeană Dobrin.
Are două credite la bănci, unul de 50.000 de euro, respectiv unul de 40.000 de lei, potrivit declaraţiei sale de avere.