Cadouri de Mărţişor de la Târguţu’ Vintage
Peste 20 de expozanţi aduc, în weekend, la Iulius Mall cele mai originale cadouri de Mărţişor.
„Artizanii, colecţionarii şi pasionaţii genului au scos din cufere rochiţe vaporoase şi mantouri, dar şi pălăriile din dulapul mătuşii Yvette, mănuşi glace şi voal georgette, bijuterii, eşarfe şi pantofi gata să aducă veselia primăverii în garderobele doamnelor şi domnişoarelor", se arată în comunicatul organizatorilor.
Până duminică, inclusiv, între orele 10 şi 22, standurile îşi aşteaptă cumpărătorii.
Un alt Târg de Mărţişor se va derula la Cărtureşti. „Târgul combate... astenia cu savuroase ceaiuri, muzică, mărţişoare, cărţi şi accesorii, adevărate "delicatese" pentru suflet şi minte. Gata să fie alese de pe rafturile Cărtureştiului, cărţile şi ceaiurile sau muzica şi filmele de calitate pot fi frumos legate cu firul alb-roşu de Mărţişor", arată organizatorii.





















































