Avocată originară din Şimleu, victimă a atentatului de la New York

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Legătura dintre mica localitate sălăjeană şi evenimentul din 11 septembrie 2001 de la New York este ascunsă într-un colţişor al Muzeului Holocaustului din oraşul de sub Măgura.

Arlene Jozsef Fried era vicepreşedintele unei firme de avocatură cu sediul în World Trade Center. Fiica lui Miki Jozsef, care s-a născut şi a trăit în Şimleu, a fost una dintre victime ale atentatului. Ei i-a fost dedicată o parte din muzeu.    

Legătura dintre Şimleu, o mică localitate pierdută undeva în judeţul Sălaj, şi tragicul atentat terorist de la World Trade Center, este ascunsă într-un colţ al Muzeului Holocaustului din oraşul de la poalele dealului Măgura. Aici, pe o foaie aşezată sub poza unei femei stă scris telegrafic: „Ne amintim de familia Jozsef Miki şi Roni născuţi în Şimleu. Fiica lor, Arlene Jozsef Fried, a muncit în New York, World Trade Center, etajul 104. S-a prăbuşit ca mulţi alţii în 11 septembrie 2001“.

De pe frontul URSS, în America

Tatăl Arlenei, Miki Jozsef, s-a născut şi a trăit în Şimleu. „Fiind evreu, el a fost dus, imediat după cedarea Ardealului, în 1940, în ghetoul de la Cehei, alături de alţi 3.000 de evrei din oraş“, povesteşte Daniel Stejeran, directorul Muzeului Memorial al Holocaustului din Şimleu. De acolo, cei mai mulţi au fost urcaţi în tren cu destinaţia Auschwitz, în timp ce Miki Jozsef a fost trimis la muncă forţată lângă frontul cu URSS. A revenit în Şimleu după război, împreună cu puţinii supravieţuitori ai lagărului de la Auschwitz. El a decis, însă, să plece, în 1948, în SUA, pentru că aşa cum s-a întâmplat cu toţi evreii, şi-a găsit proprietăţile naţionalizate. Aici a întâlnit-o pe Roni, care i-a devenit soţie şi cu care a avut doi copii: pe Arlene şi pe Elliot.

Cum a ajuns Arlene în Muzeul Holocaustului

Vestea că printre victimele atentatului din 11 septembrie se numără şi o femeie ce-şi trage rădăcinile din Şimleu a fost adusă de Elly Berkovitz Gross, o şimleuancă supravieţuitoare a lagărului de la Auschwitz. Când a aflat că printre victime se află şi fiica unui supravieţuitor al Holocaustului, Elly, care locuieşte în SUA, i-a scris preşedintelui SUA.  

„Imediat după atentat, Elly i-a trimis o scrisoare preşedintelui George W. Bush, în care îşi exprima regretul faţă de tragedia petrecută, iar din răspunsul la scrisoare formulat de cabinetul preşedintelui SUA a aflat de Arlene. Aşa se face că în 2005, când am inaugurat Muzeul Holocaustului, întâmplător sau nu, chiar în 11 septembrie, am decis să dedicăm o parte din muzeu tragediei de la World Trade Center, cu atât mai mult cu cât putem spune că una dintre victime a fost din Şimleu“, povesteşte Daniel Stejeran.

Cine a fost Arlene Jozsef Fried

Mai multe informaţii despre femeia de 49 de ani care îşi are originile la Sălaj aflăm de pe site-ul CNN care prezintă lista celor aproape 3.000 de victime ale atentatului. Astfel, Arlene era vicepreşedinte şi consilier asistent general la o firmă de avocatură din New York, Cantor Fitzgerald. Sediu companiei se afla în turnul 1 World Trade Center, la etajul 104. Aici a fost surprinsă Arlene de atentatul criminal. „A fost un avocat care trebuia să ia decizii ce influenţau soarta a milioane de dolari. Tinerii aspiranţi de pe Wall Street o căutau în mod constant pentru sfaturi, pe care ea era întotdeauna dispusă să le dea. Doamna Fried a fost, de asemenea, o soţie dedicată şi mama a trei fiice", se arată într-un text publicat în New York Times, pe 6 octombrie 2001. Un coleg de muncă, Charles K. Gonzales, a postat pe site-ul CNN următorul text dedicat Arlenei: „A fost întotdeauna o bucurie să lucrez cu tine, Arlene!  Zâmbetul tău, cu care întotdeauna mă întâmpinai în biroul tău, era revigorant.  Acel zâmbet făcea lucrurile mult mai uşoare pentru mine.  Mi-e dor de tine şi sunt atât de trist că nu mai eşti cu noi“.

Unicat în Transilvania de Nord

Muzeul Memorial al Holocaustului este singurul de acest gen din Transilvania de Nord, fiind înfiinţat în urmă cu exact cinci ani de Asociaţia Memorială Hebraica Nuşfalău, fondată în 2004 de doctorul american de orgine română Alex Hecht, ai cărui părinţi, originari din Nuşfalău, au fost, la fel ca şi tatăl Arlenei, supravieţuitori ai Holocaustului. Muzeul este amenajat într-o sinagogă ce datează din secolul al XIX-lea şi care a fost folosită în perioada comunismului ca şi depozit, de unde şi starea deplorabilă în care se află ea astăzi.

Printre evreii celebri născuţi în Şimleu se numără şi medicul şi scriitorul Nyiszli Miklos, deportat la Auschwitz, unde a lucrat sub supravegherea „celebrului“ doctor Josef Mengele, ca şi patolog. Nyiszli a devenit celebru prin cartea sa, „Am fost medic la Auschwitz“, apărută în 1946, în care descrie în amănunt ororile la care erau supuşi prizonierii. El a fost şi martor în procesul de la Nurnberg.

Cluj-Napoca

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite