Anchetă la Cluj: o clinică din Turcia a chemat pacienții la hotel cu radiografiile dentare. „Nu știm dacă sunt medici” | adevarul.ro

Anchetă la Cluj: o clinică din Turcia a chemat pacienții la hotel cu radiografiile dentare. „Nu știm dacă sunt medici”

0
Publicat:

Colegiul Medicilor Stomatologi Cluj a sesizat autoritățile după ce o clinică din Turcia a promovat un eveniment într-un hotel din Cluj-Napoca, unde participanții sunt îndemnați să se prezinte cu radiografiile dentare. În timp ce reprezentanții Colegiului invocă riscul desfășurării unor consultații în afara unui cabinet autorizat, organizatorii afirmă că nu vor avea loc examinări sau tratamente.

Consulație medic stomatolog Foto: Shutertsock
Consulație medic stomatolog Foto: Shutertsock

Sesizarea a fost făcută după ce clinica a promovat pe rețelele sociale un eveniment organizat la Cluj-Napoca, iar participanții au fost îndemnați să se prezinte cu radiografiile dentare.

În urma informațiilor apărute, Colegiul Medicilor Stomatologi Cluj a notificat autoritățile. „Am sesizat Direcția de Sănătate Publică, Poliția, pentru că avem nevoie de un cadru legal pentru a realiza o legitimare a persoanelor care ar veni. Noi nu știm dacă persoanele care vin sunt medici”, a declarat Bogdan Culic, președintele Colegiului Medicilor Stomatologi Cluj, potrivit Digi 24.

Acesta susține că legislația prevede că actul medical stomatologic poate fi desfășurat doar în cabinete autorizate, care respectă condițiile impuse de lege.  

„Considerăm că aceste întâlniri, atunci când depășesc simpla prezentare comercială și ajung să includă interpretarea radiografiilor, recomandări medicale sau propuneri de tratament, reprezintă o practică periculoasă pentru pacienți și o posibilă încălcare gravă a legislației privind exercitarea profesiei de medic stomatolog”, a mai precizat dr. Bogdan Culic. 

Conducerea hotelului în care este programat evenimentul susține că a închiriat doar o sală de conferințe și că nu avea cunoștință despre posibilitatea desfășurării unor activități medicale. „Au cerut la noi închirierea unei săli micuțe de conferință. Ulterior, am primit o adresă de la Colegiul Medicilor și am primit și vizita unor inspectori de la DSP, care ne înștiințau că cei de la clinica din Turcia ar putea efectua niște manopere stomatologice, care ar fi ilegale”, a declarat Roxana Ghiran, directorul general al hotelului.

Reprezentanții clinicii din Turcia resping însă acuzațiile și susțin că întâlnirea nu presupune consultații, investigații sau tratamente medicale, ci este destinată exclusiv pacienților care au fost deja evaluați în trecut.

„Nu vor avea loc consultații stomatologice, examinări clinice, investigații, stabilirea de diagnostice, efectuarea de tratamente. Participanții care vor lua parte la întâlnire sunt persoane care au beneficiat anterior de evaluări și pentru care există deja planuri de tratament stabilite”, au transmis reprezentanții clinicii, într-un răspuns pentru Digi24.

Totodată, Inspectoratul de Poliție Județean Cluj a confirmat că efectuează verificări în acest caz.

Colegiul Medicilor Stomatologi Cluj recomandă pacienților să verifice dacă persoanele care oferă consultații sunt medici stomatologi și dacă au drept de liberă practică sau aviz legal pentru a profesa în România.

De asemenea, instituția îi sfătuiește să nu accepte stabilirea unui diagnostic ori a unui plan de tratament într-un hotel, doar pe baza unei discuții sau a unei radiografii, ci să solicite întotdeauna o evaluare completă într-un cabinet stomatologic autorizat și să se informeze cu atenție cu privire la indicația terapeutică, alternativele de tratament, etapele intervenției, riscurile, posibilele complicații și monitorizarea postoperatorie.

Evenimentul este programat să aibă loc în acest weekend.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite