A fost arestat principalul suspect în cazul tentativei de viol asupra unei spaniole. Bărbatul e din Teleorman şi are 45 de ani
0
Poliţiştii din Turda cercetează în stare de arest preventiv un bărbat de 45 de ani din comuna Segarcea Vale, judeţul Teleorman. Acesta este principalul suspect într-o tentativă de viol comisă în urmă cu două zile, în comuna Mărtineşti din judeţul Cluj.
Judecătorul pentru drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Turda a emis, joi, 3 mai, un mandat de arestare preventivă pentru comiterea infracţiunii de „tentativă de viol” pe numele unui bărbat de 45 de ani, din comuna Segarcea Vale, judeţul Teleorman.
Suspectul a fost reţinut la data de 2 mai de către poliţişti pentru 24 de ore. El este acuzat că ar fi încercat să violeze un cetăţean spaniol, o femeie de 27 de ani, pe care o luase în autoturismul său, la ocazie, din Cluj.
„În urma probatoriului administrat în cauză, judecătorul pentru drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Turda, a emis pe numele bărbatului un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile”, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj.
Citeşte şi