Subvenţii în valoare de peste 1 milion de lei, acordate angajatorilor care au încadrat şomeri
0Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă(AJOFM) din Călăraşi aplică o serie de măsuri active ce vizează integrarea pe piaţa muncii a şomerilor şi persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă. Printre măsurile destinate creşterii şanselor de ocupare se numără acordarea de subvenţii pentru stimulrea angajatorilor.
Astfel, persoanele juridice primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, o subvenţie în cuantum de 2.250 lei, dacă încadrează în muncă, pe perioadă nedeterminată persoane din următoarele categorii: şomeri peste 45 ani sau părinţi unici susţinători ai familiilor monoparentale, persoane cu handicap, proaspăt absolvenţi, şomeri de lungă durată sau tineri NEETs, cu obligaţia menţinerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puţin 18 luni. Subvenţiile se acordă la solicitarea angajatorilor care încadrează în muncă persoane din categoriile mai sus menţionate.
În anul 2018, 111 agenţi economici au semnat cu AJOFM Călăraşi 162 convenţii pentru încadrarea în muncă a 228 persoane, din care: persoane cu handicap – 4 persoane; tineri NEETs – 17 persoane; unici întreţinători de familie – 6 persoane; persoane care în termen de 5 ani de la data angajării îndeplinesc condiţiile pentru a solicita pensia anticipată parţială sau de acordare a pensiei pentru limită de vârstă – 7; persoane peste 45 de ani – 194.
Conform articolului 80 din legea 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, 17 agenţi economici au semnat cu AJOFM Călăraşi un număr de 19 convenţii pentru încadrarea în muncă a 21 de absolvenţi.
Suma alocată pentru plata acestor convenţii a fost în valoare de 1.051.783 lei. Facilităţile financiare destinate stimulării încadrării în muncă sunt susţinute şi prin proiectele implementate de ANOFM şi co-finanţate din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020.