Spitalul din Călăraşi se extinde. A început construirea noii clădiri
0
La Călăraşi se lucrează la construcţia noului corp de spital cu cinci etaje, o investiţie care se ridică la 86,2 milioane de lei şi care fi terminată peste 3 ani.
În noua construcţie vor exista spaţii pentru secţiile de imagistică (CT şi RMN), neurologie, psihiatrie, geriatrie, oncologie, pediatrie, obstetrică-gincologie, chirurgie plastică, neonatologie, însumând un total de 230 de paturi.
Conform Consiliului Judeţean Călăraşi, construirea noului corp de spital se derulează prin Compania Naţională de Investiţii pe o durată de 40 de luni din care 4 sunt dedicate activităţii de proiectare.
Lucrările sunt executate de Grupul de Construcţii Erbaşu. „Noul corp de spital va aduce un starndard în plus, faţă de ceea ce avem acum, pe zona de sănătate”, a explicat Bogdan Mihai, managerul unităţii medicale din Călăraşi.
Prin proiectul Companiei Naţionale de Investiţii se va asigura modernizarea şi eficientizarea în ansamblu a Spitalului Judeţean în conformitate cu cerinţele europene.
Noul corp de clădire va comunica cu corpurile de clădire deja existente ale spitalului şi va prelua funcţionalitatea actuală a 3 corpuri.
Contractul pentru construirea unui nou corp cu cinci etaje în incinta Spitalului Judeţean de Urgenţă din Călăraşi a fost semnat recent, iar investiţia se ridică la 86,2 milioane de lei. Astfel, vor exista spaţii pentru secţiile de imagistică (CT şi RMN), neurologie, psihiatrie, geriatrie, oncologie, pediatrie, obstetrică-gincologie, chirurgie plastică, neonatologie, însumând în total 230 de paturi.
Unitatea medicală, construită în urmă cu 45 de ani
Conform Hotărârii pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii, în prezent, în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Călăraşi sunt amplasate mai multe corpuri de clădire cu regimuri de înălţime diferite, edificate în perioade diferite, care formează unitatea medicală.
Construită la mijlocul anilor '70, clădirea principala a spitalului, compusă din 5 corpuri distincte (A,B,C,D,E) a beneficiat în ultimii ani de o serie de lucrări de modernizare realizate etapizat, pe nivele şi secţii, care au constat în înlocuiri ale compartimentărilor existente cu compartimentări uşoare din gips carton şi înlocuiri ale finisajelor şi instalaţiilor.
Spitalul Judeţean de Urgenţă Călăraşi este singura instituţie medicală de acest nivel care deserveşte populaţia judeţului Călăraşi şi locuitorii din teritoriile arondate judeţului de peste 40 de ani.
Vă mai recomandăm şi: