Serviciul de Evidenţă a Populaţiei, luat cu asalt în ziua votului de cetăţenii cu buletine expirate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Populaţiei, din cadrul Primăriei Municipiului Călăraşi, a fost luat cu asalt de cetăţeni în ziua alegerilor prezidenţiale. Duminică, 10 noiembrie 2019, până la ora 12.00, fuseseră eliberate 77 de cărţi de identitate, spre deosebire de o zi normală când sunt preschimbate, în medie, 55 de buletine.

Zeci de cetăţeni au fost luaţi prin suprindere duminică, 10 noiembrie, când s-au prezentat la secţiile de vot. Au aflat cu stupoare că buletinele sunt expirate şi nu îşi pot exercita dreptul de vot. Au fpst îndrumaţi către Evidenţa Populaţiei, unde după o aşteptare de câteva minute, au primit o carte de identitate valabilă. Constantin Puchianu, şeful Serviciului îi îndeamnă pe oameni să vină la ghişeu având asupra lor toate documentele necesare eliberării unei noi cărţi de identitate. "Se lucrează până diseară la ora 21.00, nu se aşteaptă decât câteva minute, însă rugămintea noastră este ca toţi cetăţenii să vină cu documentele pentru a li se elibera noi cărţi de identitate".

Pe site-ul SPCEP Călăraşi, la adresa http://spclep.primariacalarasi.ro/informa%C8%…/formulare-tip, regăsiţi toate documentele şi formularele tip de care aveţi nevoie în vederea eliberării de cărţi de identitate.

Călărăşenii sunt avertizaţi să solicite intrarea în legalitate, prin eliberarea actului de identitate la Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor, cu sediul în strada Progresul, nr. 23, dacă au împlinit vârsta de 14 ani ori deţin acte expirate.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite