Reţeta electronică, de la agonie la extaz. La Spitalul Judeţean Călăraşi încă se eliberează scrisori medicale
0Eliberarea reţetei electronice, devenită obligatorie de la 1 ianuarie 2013, are o serie de avantaje atât pentru farmacişti, medici, dar şi pentru pacienţi. La nivelul judeţului Călăraşi, doar spitalul municipal Olteniţa a rămas să-şi pună la punct sistemul de eliberare şi să intre în “pâine” de la 15 ianuarie.
Lucrurile merg foarte bine la spitalul TBC, la Săpunari şi la Lehliu. La spitalul judeţean mai sunt încă secţii care nu dau la externare reţete electonice, ci scrisori medicale. “La secţiile de diabetologie şi oncologie, unde există număr mare de pacienţi, se eliberează astfel de reţete. Vom regla situaţia în scurt timp, am luat legătura şi cu managerul spitalului, însă există o singură persoană care se ocupă de IT şi mai durează puţin până se implementează sistemul pe toate secţiile”, a declarat dr. Silviu Drăgan, director medical la Casa de Asigurări de Spnătate Călăraşi.
"Ca metodă de lucru este ok"
Dr. Daniela Cantaragiu, medicul de familie pe lista căruia sunt înscrişi cei mai mulţi pacienţi din judeţul Călăraşi-3.400- dă, în medie, lunar, peste 800 de reţete electronice. “Din start, vorbim despre avantaje foarte mari. Baza de date îmi permite să găsesc uşor datele pacientului. La fel diagnosticul şi medicamentul ce trebuie prescris. Ca metodă de lucru este ok. Scrisul imprimat pe reţetă este citeţ, corect, iar farmacistul nu se mai poate plânge că nu înţelege o literă din ceea ce a prescris medicul, aşa cum se întâmpla cu reţeta clasică”, a precizat dr. Daniela Cantaragiu.
Micile neplăceri
Evident, ca la orice început de drum, există şi aici mici neplăceri. De exemplu, spune medicul, atunci când “crapă” serverul, iar sistemul nu mai poate fi accesat. “Sigur că atunci este o problemă la nivel naţional, însă acest lucru mă împiedică să-mi fac meseria, chiar dacă vorbim despre o jumptate de oră cât durează defecţiunea”, a spus medicul. Sigur că acest lucru se răsfrânge asupra bolnavului care devine nervos şi agitat pentru că pierde timp şi nu ajunge rapid la farmacie să-şi procure medicamentele. Zilnic, la cabinetul medicului de familie trec pragul câte 70 de bolnavi, iar în zilele de sâmbătă şi duminică, 55. Cu un volum de muncă ridicat, medicul spune că ideal ar fi ca sistemul să nu mai pună piedici. “Sun fan al sistemului, dar ar merge şnur, dar asta e!”, a adăugat dr. Daniela Cantaragiu.
Scrisorile medicale, ilegale
Ea se declară nemulţumită despre faptul că medicii specialiştii de la Spitalul Judeţean eliberează scrisori medicale, iar pacienţii vin la medicul de familie pentru a li se prescrie reţetele electronice. “Este o ilegalitate. La un control de la Casă, eu sunt cea sancţionată”, spune medicul. Despre acest lucru, directorul medical al Casei de Sănătate, Silviu Drăgan, a precizat că a discutat cu colegii săi de la Control despre acest lucru. “Le-am spus colegilor de la Control să fie mai înţelegători în astfel de situaţii cu medicii de familie în luna ianuarie până când vom rezolva toate probleme de sistem din spital”, a precizat Drăgan.
Pacienţi mulţumiţi
Pacienţii sunt şi ei mulţumiţi de reţetele electronice şi spun că metoda li se pare modernă şi eficientă. “Eu am avut noroc în fiecare lună la farmacie. A mers sistemul şi reţeta a fost validată de fiecare dată. Nu am aşteptat deloc şi nici nu am fost nevoită să fac mai multe drumuri pentru a-mi procura medicamentele”, a spus Aurelia Popescu(61), pensionară.