Reînvaţă cuvântul “mama”. Valentina, fata violată de doi poliţişti, s-a întors acasă după 3 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Minora batjocorită de doi poliţişti a fos tîn ultimii 3 ani instituţionalizată în Centrul de la Perişoru
Minora batjocorită de doi poliţişti a fos tîn ultimii 3 ani instituţionalizată în Centrul de la Perişoru

În timp ce poliţiştii care au batjocorit-o sunt după gratii, viaţa Valentinei, fata fugită din Centrul de Plasament „Sfântul Ştefan” din Perişoru, reintră în normal. O rază de speranţă a răsărit în universul tinerei aruncate în infern, după ce şi-a regăsit familia. Adolescenta învaţă, după trei ani, să redescopere cum e acasă, alături de cei dragi.



Minora nu se mai află la Centrul de Plasament din judeţul Călăraşi. De două săptămâni locuieşte alături de mama şi de cei doi fraţi mai mici, în casa unei mătuşi la Buzău. Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din Călăraşi a urmat toţi paşii legali pentru a o putea reintegra pe Valentina în familie. Acum se aşteaptă doar decizia instanţei de judecată privind reîntoarcerea sa în sânul familiei, după care a tânjit atâta vreme.

“Din punctul nostru de vedere am făcut tot ce a fost omeneşte posibil şi legal pentru a o ajuta să revină alături de mama sa. Ştiam că îşi doreşte foarte mult acest lucru, şi mama a confirmat că vrea s-o ia acasă, imediat după nefericitul incident, aşa că am demarat procedurile. Valentina este un copil sensibil, este o adolescentă cu inima frântă, a suferit mult în aceşti ani, are nevoie de afecţiune. Acum trebuie să trăiască în linişte, să se regăsească pe ea, dar şi să redescopere mângâierea şi vorbele frumoase ale mamei sale”, explică Doiniţa Nicolae, director executiv al DGASPC Călăraşi.

Instanţa decide reîntoarcerea în familie

Vestea că va putea pleca din Centrul de Plasament a fost pentru Valentina cea mai mare bucurie. Din 2012, ea a tot sperat că mama o va lua acasă, iar atunci când vorbeau la telefon era singurul lucru pe care o întreba. În cele din urmă, deşi o abandonase motivând că nu-şi mai permite să o întreţină, femeia s-a înduplecat şi, din dragoste pentru fiica sa, a hotărât s-o ia acasă.

“Decizia instanţei credem că va fi favorabilă, nu există niciun impediment în acest sens, au fost făcute procedurile ca la carte. Noi am informat Primăria Buzău, Direcţia de Protecţie a Copilului de acolo, s-a realizat anchetă socială, avem acordul mamei, al mătuşii, acordul fetei privind reîntoarcerea în familiei. Nu văd ce surprize ar putea să apară”, explică Doiniţa Nicolae, director executiv al DGASPC Călăraşi. În cazul în care, instanţa nu va admite reintegrarea în familie, Valentina se va întoarce la Centrul din Perişoru şi-şi va relua viaţa alături de alţi copii instituţionalizaţi

Abuzată sexual pe un câmp de oamenii legii

Valentina, fata fugită din Centrul de Plasament din Perişoru, a fost abuzată sexual pe 5 august, pe un câmp din afara Călăraşiului. Anchetatorii spun că cei doi foşti poliţişti, ei au fost trecuţi în rezervă pe 7 august, au găsit-o iniţial pe fată într-un parc. Fiind dată în urmărire naţională, pentru că reprezentanţii Centrului de Plasament anunţaseră dispariţia, agenţii i-au spus că trebuie să o ducă la Poliţie sau înapoi de unde fugise.

Fata, spun suspecţii, ar fi spus însă că nu vrea să se întoarcă la Centrul din Perişoru, iar poliţiştii ar fi constrâns-o să întreţină relaţii sexuale, promiţându-i în schimb că nu o vor trimite la Perişoru. Au urcat-o în maşină, au mers pe un câmp din afara oraşului şi au obligat-o să întreţină relaţii sexuale. După consumarea partidei, fata a fost adusă în oraş şi abandonată pe o stradă. Aşa a fost găsită de un alt echipaj de la ordine Publică, victima povestind tot ce i s-a întâmplat.

Cei doi poliţişti, Adrian Şerban şi  Florin Dumitru, au fost arestaţi preventiv pe 7 august pentru viol. Pedeapsa pe care o riscă foştii oameni ai legii este cuprinsă între 5 şi 12 ani. În timpul anchetei, suspecţii au declarat că au avut consimţământul fetei şi că nu au obligat-o în niciun fel să întreţină relaţii sexuale.

Vă recomandăm şi:

Valentina, fata violată de doi poliţişti, a vrut libertate. Adolescenta a fugit de sub nasul supraveghetorilor pe câmp, sărind gardul Centrului de la Perişoru

Scandal sexual la IPJ Călăraşi. Doi poliţişti, reţinuţi după ce au violat o minoră fugită dintr-un centru de plasament. Suspecţii, trecuţi în rezervă

Violul e crimă. Militarul de la Deveselu şi trei bărbaţi din Olt suspectaţi de viol în grup au fost arestaţi

Mărturia tulburătoare a elevei violate de şapte indivizi, în Vaslui: „M-au trântit în genunchi, m-au obligat să fac sex oral şi anal până mi-am pierdut cunoştinţa”

Călăraşi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite