"Recoltă" bogată. Zeci de mii de petarde, pocnitori şi artificii, confiscate de poliţişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Obiectele pirotehnice se află în custodia poliţiştilor Foto:Adevărul
Obiectele pirotehnice se află în custodia poliţiştilor Foto:Adevărul

Cei peste 160 de poliţişti, mobilizaţi în teren în perioada 29-decembrie 2 ianuarie 2013, au avut serios de lucru, având în vedere că cele mai multe infracţiuni constatate au fost la Legea 126/1995 privind regimul materiilor explozive. 17 ilegalităţi au fost depistate de oamenii legii, fiind întocmite dosare penale celor prinşi că deţineau articole pirotehnice.

În aceeaşi perioadă, poliţiştii au aplicat şi 157 de sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor fiind de 29.280 lei, şi au fost confiscate bunuri în valoare de 10.500 lei. Patru persoane au fost reţinute pentru 24 de ore, iar alte două au fost arestate preventiv. Cea mai consistentă confiscare a avut loc în târgul din comuna Mănăstirea, pe 30 decembrie. Un bărbat în vârstă de 51 de ani a fost prins în timp ce vindea fără drept peste 10.400 de obiecte pirotehnice. Oamenii legii nu i-au scăpat din ochi nici pe comercianţii din piaţa Big şi nici pe vânzătorii din Olteniţa. În cele patru zile au fost confiscate în tot judeţul zeci de mii de rachete, petarde, candele romane şi artificii.
 

Călăraşi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite