Prognoza meteo: Unde vine vara. În ce zone ploile fac ravagii, cât se încălzeşte
0Temperaturile vor fi mai scăzute decât valorile normale primei luni de vară, spun meteorologii care au anunţat prognoza meteo până în 28 iunie. În trei din următoarele patru săptămâni va ploua abundent în mai multe zone ale ţării.
Sâmbătă, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), vremea va fi răcoroasă pentru această dată în cea mai mare parte a ţării, exceptând sud-vestul unde valorile termice se vor apropia de cele obişnuite perioadei. Temperaturile maxime se vor încadra între 17 şi 27 de grade, iar cele minime, în general, între 6 şi 14 grade.
Local în sudul şi în centrul ţării, precum şi în zonele montane şi submontane, temporar înnorările vor fi accentuate, se vor semnala averse moderate cantitativ şi descărcări electrice şi izolat vor fi condiţii de grindină. În restul teritoriului, cerul va fi parţial noros şi pe spaţii mici vor fi ploi de scurtă durată. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte. În orele dimineţilor, izolat se va forma ceaţă.
La Bucureşti, sâmbătă, vremea va fi în continuare răcoroasă. Cerul va avea temporar înnorări accentuate şi, cu probabilitate mai mare în orele amiezii, vor fi averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul a 22 de grade, iar cea minimă va fi de 10…12 grade.
Duminică, anunţă ANM, valorile termice vor creşte uşor în toată ţara şi se vor situa în jurul celor climatologic specifice datei; astfel cele maxime se vor încadra între 20 şi 29 de grade, iar minimele între 6 şi 16 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, averse, însoţite şi de descărcări electrice în zonele montane şi submontane, pe alocuri în sudul, centrul şi nord-vestul teritoriului şi izolat în rest. Vor fi condiţii de grindină şi pe spaţii mici, îndeosebi la munte, vor fi posibile cantităţi de apă de peste 10…15 l/mp. Vântul va sufla slab şi moderat, izolat cu intensificări de scurtă durată asociate averselor.
În Bucureşti, cerul va fi variabil, cu înnorări temporare, dar probabilitatea de ploaie va fi redusă. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul a 25 de grade, iar cea minimă va fi de 12…14 grade.
Prognoza ANM pentru următoarele 4 săptămâni
Săptămâna 31 mai - 7 iunie
Temperaturile vor fi mai coborâte decât cele specifice acestei perioade, în întreaga ţară. Vremea va fi mai rece în regiunile estice.
Va ploua abundent în estul şi sud-estul teritoriului. Ploile vor fi mai puţine în regiunile intracarpatice, iar în restul ţării vor fi la un nivel apropiat de cel normal pentru acest interval.
Săptămâna 7 iunie - 14 iunie
Temperaturile medii ale aerului vor fi uşor mai coborâte decât cele normale pentru această săptămână în întreaga ţară.
Cantităţile de precipitaţii vor fi local excedentare în regiunile sudice şi în cele montane aferente, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.
Săptămâna 14 iunie - 21 iunie
Vremea va fi mai rece decât normalul acestei perioade, în toate regiunile, dar mai ales în cele estice.
Ploile vor fi abundente în regiunile centrale şi nordvestice, iar în restul ţării regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.
Săptămâna 21 iunie - 28 iunie
Mediile valorilor termice se vor situa în general în jurul celor specifice pentru această săptămână, posibil uşor mai coborâte în regiunile estice.
Cantităţile de precipitaţii estimate pentru această perioadă vor fi deficitare în regiunile vestice, sud-vestice şi la munte, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.
Vă mai recomandăm şi:
Marea de beton de la Marea Neagră. Cum a ajuns Mamaia Nord o zonă betonată, fără spaţii verzi