Prognoza meteo: fenomene periculoase lovesc România. Unde se anunţă ploi torenţiale şi cât ţine vremea rea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vremea capricioasă continuă şi în această săptămână. Meteorologii anunţă instabilitate atmosferică, descărcări electrice, averse şi grindină. Temperaturile vor fi mai ridicate în sud-estul ţării, unde vor atinge 29 de grade Celsius.

Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), regimul termic va fi caracterizat de valori apropiate de cele normale în a doua decadă a lunii mai, dar vor fi înnorări temporare şi va ploua în cea mai mare parte a ţării. În sud-vest, centru şi nord-est, precum şi în zonele montane, ploile vor fi frecvente şi local însemnate cantitativ, în timp ce în restul teritoriului acestea se vor semnala local.

Pe arii restrânse vor fi şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în regiunile sud-estice, cu precădere pe litoral, dar de scurtă durată posibil şi în celelalte zone, asociat averselor. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 17 grade în estul Transilvaniei şi în nordul Moldovei şi 24 de grade în sudul Munteniei, iar cele minime între 6 şi 14 grade.

Descărcări electrice şi averse

Marţi, vremea rea se extinde. Instabilitatea atmosferică va deveni deosebit de accentuată în jumătatea de vest a teritoriului, precum şi în zonele de munte, unde, mai ales în a doua parte a zilei şi noaptea, vor fi averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, trecător cu aspect de vijelie şi izolat căderi de grindină.

În restul ţării, cerul va fi variabil, cu înnorări accentuate în special după-amiaza şi la începutul nopţii, când local se vor semnala ploi de scurtă durată şi descărcări electrice, iar vântul va sufla în general moderat, pe arii restrânse cu unele intensificări. Excepţie va face Dobrogea, unde ploile se vor semnala doar izolat spre sfârşitul intervalului. Temperaturile maxime se vor încadra între 18-19 grade pe litoral şi 29 de grade în sudul Munteniei, iar cele minime se vor situa între 8 şi 16 grade.

Ploi torenţiale la munte

Miercuri, a anunţat ANM,  vremea va fi în general instabilă în vestul, centrul, nordul şi nord-estul ţării, unde, mai ales în cursul zilei, înnorările vor fi temporar accentuate şi vor fi averse, însoţite şi de descărcări electrice. În celelalte regiuni, manifestările asociate instabilităţii atmosferice vor fi pe arii mai restrânse. Izolat va cădea grindină, iar cu precădere în zonele de munte cantităţile de apă vor fi însemnate. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane, dar de scurtă durată şi în restul teritoriului, mai ales în timpul ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra între 18 şi 28 de grade, iar cele minime, în general, între 5 şi 15 grade.

Nici sfârşitul de săptămână nu aduce schimbări majore. Vremea va fi în general instabilă, iar valorile termice, în creştere uşoară, se vor situa în general peste mediile multianuale. Vor fi averse şi descărcări electrice, la începutul intervalului în cea mai mare parte a ţării, apoi cu o probabilitate mai ridicată în zonele de munte şi în regiunile nordice.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite