Povestea Sfântului Calinic şi blestemul aruncat asupra mănăstirii Frăsinei, locul în care nu calcă picior de femeie: i-ar fi găsit pe preoţii chefuind cu femei din sat

Mănăstirea Frăsinei, locul interzis femeilor FOTO Adevărul

Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, prăznuit de ortodocşi în fiecare an la 11 aprilie, a interzis în urmă cu mai bine de două secole intrarea femeilor în mânăstirea Frăsinei printr-o hotărâre gravată pe o piatră. Sfântul ar fi luat această hotărâre în anul 1867 din cauza faptului că, în timpul unei vizite inopinate la mânăstire, i-ar fi găsit pe călugări chefuind cu femeile din sat.

Legenda spune că hotărârea a fost luată de episcopul Râmnicului, Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica în 1867. Şi astăzi, în acest loc oamenii păşesc cu frică, iar femeile care îndrăznesc să ajungă în mănăstire au parte de cele mai mari nenorociri.

În această mănăstire, cunoscută şi sub denumirea de Athosul românesc, regulamentul Sfântului Calinic, unic în felul lui, de a nu se mânca niciodată carne în mănăstire, de a nu intra niciodata femei şi de a se face slujba la miezul nopţii până dimineaţa, este păstrat cu stricteţe.

La Frăsinei trăieşte o obşte de 54 de călugări, fără ca picior de femeie să tulbure liniştea. Despre legendele care circulă despre Frăsinei vorbesc şi reprezentanţii Patriarhiei Române. Vasile Bănescu, purtător de cuvânt explică de ce nu trebuie să dăm crezare poveştilor despre blesteme:

“ În primul rând trebuie evitat termenul de blestem, este o imprecaţie cu conţinut negativ. Regula împiedicării accesului în mănăstire a femeilor este după modelul de la muntele Athos. Vorbim aici despre o regulă atonică, un program riguros, unde se slujeşte zi şi noapte. Raţiunea pentru care nu se acordă acces femeilor este protejarea monahilor în faţa unei ispite fireşti cu puţinţă să-i tulbure pe ei în viaţa aspră pe care o duc, pornind de la reguli stricte care nu se încalcă niciodată. De altfel aici, nu se consumă carne şi se fac slujbe neîntrerupt, este un program riguros”.

Despre nenorocirile care circulă în poveştile populare despre femeile care au încălcat legământul de la Frăsinei, Vasile Bănescu spune că sunt “lucruri neverificabile cărora nu le trebuie acordată atenţie în spaţiul creştin”. “Blestemul nu-şi are rostul când vorbim de Dumnezeu, circulă legende. Sunt doar poveşti”, e de părere purtătorul de cuvânt al Patriarhiei.

Schit între păduri

Istoria Mânăstirii Frăsinei începe în jurul anilor 1710, când doi călugări s-au retras în comuna Muereasca, în apropiere de Sibiu, şi au construit între păduri un schit. La mijlocul secolului al XVIII-lea, câţiva boieri din Vâlcea au dat bani pentru reconstruirea lăcaşului cunoscut în prezent drept „biserica veche”.

Între 1788 şi 1845 biserica a fost lăsată în paragină şi abia în 1860, la cererea episcopului Râmnicului, Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, începe construcţia bisericii noi şi a unor chilii pentru călugări. Şapte ani mai târziu, Sfântul Calinic  interzice intrarea femeilor în Mânăstirea Frăsinei printr-o hotărâre gravată pe o piatra. Legenda spune că episcopul Râmnicului ar fi luat această hotărâre din cauza faptului că, în timpul unei vizite inopinate la mânăstire, i-ar fi găsit pe călugări chefuind cu femeile din sat.

Legământul din 1876

Conform legământului, persoanele de sex feminin care vor trece pragul lăcaşului sfânt  vor atrage asupra lor toate nenorocirile.

 „Acest sfânt lacaş s-a clădit din temelie spre a fi chinovie de părinţi monahi şi fiindcă din partea femeiască putea să aducă vreun scandal monahilor vieţuitori de acolo, de aceea sub grea legătură s-a oprit de la acest loc să mai treacă înainte, sub nici un chip, parte femeiască. Iar cele ce vor îndrăzni a trece să fie sub blestem şi toate nenorocirile să vie asupra lor, precum: sărăcia, gârbăvia şi tot felul de pedepse, şi iarăşi celor ce vor păzi această hotărâre să aibă blagoslovenia lui Dumnezeu şi a smereniei noastre şi să vină asupra lor fericitul bine. Calinic, episcopul Râmnicului Noului Severin, 17 ian. 1867”, scrie pe piatra de legământ a Sfântului Calinic.

A fost stareţ la Cernica timp de 31 de ani

Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica s-a născut în Bucureşti, pe 7 octombrie 1787. La vârsta de 20 de ani ajunge la mănăstirea Cernica, din apropierea Bucureştilor. La cererea duhovnicului său, pe 12 noiembrie 1808, tânărul Constantin devine monahul Calinic. La mănăstirea Cernica a fost ieromonah, preot şi stareţ timp de 31 de ani. Refuzând să fie mitropolit al Ungrovlahiei, a fost ales în anul 1850 în fruntea episcopiei Râmnicului. Acestă episcopie funcţiona la Craiova şi fusese mutată în urma incendiului din 1847. Reclădind catedrala episcopală de la Râmnicu-Valcea, s-a mutat aici în 1857, unde a păstorit până în 1868.

“Capitala tipografilor”

Printre înfăptuirile sale de seamă se numără şi mănăstirea Frăsinei. Este locul în care nu au acces femeile. Conform scrierilor telogice, Sfântul Calinic a pus pe drumul spre Frăsinei o bornă: "Până aici au voie femeile, de aici este partea monahilor". Aceasta a fost scoasă în perioada comunistă, păstrându-se acum în mănăstire.

Sfântul Calinic a înfiinţat o tipografie în anul 1861, la Râmnic. La această tipografie a tipărit cărţi de cult şi multe dintre lucrările sale. Pe la 1850-1880 tipărea asa de mult, încît mai tarziu Nicolae Iorga a numit Râmnicul "Capitala tipografilor". Sfântul Calinic a fost îngropat, după dorinţa sa, la Mănăstirea Cernica, în tinda Bisericii "Sfântul Gheorghe“.

Canonizat în 1955

Pentru viaţa sa curată şi merituoasă, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca să fie trecut în rândul sfinţilor. Canonizarea a avut loc la Mănăstirea Cernica în zilele de 21 şi 23 octombrie 1955. Prăznuirea a fost fixată la data trecerii sale către Domnul, 11 aprilie, iar tot atunci au fost alcătuite şi slujbele de pomenire ale Sfântului. Moaştele Sfântului Calinic se află la mănăstirea Cernica.