Peste 3.400 de dosare penale, întocmite de poliţişti pentru delicte silvice, în perioada ianuarie-mai 2019

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţia a desc operit nereguli şi la transporturile de material lemnos FOTO Adevărul
Poliţia a desc operit nereguli şi la transporturile de material lemnos FOTO Adevărul

Prevenirea şi combaterea faptelor ilegale din domeniul silvic reprezintă o prioritate permanentă pentru Poliţia Română.Astfel, la nivel naţional, în primele cinci luni ale anului 2019, poliţiştii de ordine publică au confiscat 34.274 de metri cubi de material lemnos şi au aplicat 7.242 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 14 milioane de lei.

În perioada ianuarie – mai 2019, poliţiştii au organizat, în toată ţara, 19.480 de acţiuni şi controale pentru prevenirea şi combaterea tăierilor ilegale de arbori, precum şi pentru asigurarea legalităţii circulaţiei, depozitării, prelucrării şi comercializării materialului lemnos.

De asemenea, au fost verificate peste 5.200 de obiective (târguri, oboare, pieţe, exploatări forestiere, depozite, ocoale silvice) şi  37.000 de autovehicule.

Peste 1.100 de persoane au fost cercetate

În acest interval, poliţiştii au înregistrat 3.434 de dosare penale în domeniul silvic, fiind cercetate peste 1.100 de persoane. Poliţiştii Direcţiei de Ordine Publică au ridicat, în vederea confiscării, 451 de bunuri, dintre care 172 de fierăstraie mecanice, 87 de topoare, 54 de atelaje hipo şi un tractor. În primele cinci luni ale acestui an, 394 de apeluri au fost primite prin S.N.U.A.U. 112 privind transporturile de materiale lemnoase. La 84 dintre acestea, poliţiştii au descoperit nereguli la documentele de însoţire a mărfii.

Călăraşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite