Opt zile de bâlci, opt zile de petrecere! Pregătirile pentru Târgul de Toamnă, în linie dreaptă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Distracţia este cuvântul de ordine
Distracţia este cuvântul de ordine

Până pe 8 septembrie, aşa cum s-au obişnuit în fiecare an, copiii, tinerii, dar şi vârstnicii au parte de distracţie la maximum. Organizat de Primăria Călăraşi - Serviciul Public Pieţe şi Oboare,  în cartierul Cărămidari, Târgul de Toamnă sau bâlciul, aşa cum i se spune popular, este un eveniment cu tradiţie în oraş.

De mai bine de 300 de ani, meşteri populari şi producători locali se reunesc pentru o marca începutul calendaristic al toamnei. Comercianţii care  vor participa în acest an la Târgul de Toamnă, în perioada 1-8 septembrie, au primit deja terenurile de la Municipalitate. Autorităţile spun că există deja 30 de solicitări pe alimentaţie publică, 6 pentru parcul de distracţii şi aproximativ 60 din partea comercianţilor de mărfuri industriale. Un avantaj pentru aceştia îl reprezintă faptul că preţurile spaţiilor închiriate au rămas la fel ca în 2011. Astfel, pentru alimentaţie publică şi parc de distracţii se plăteşte 1 leu/mp pe zi, iar cei care închiriază tarabe vor scoate din buzunar 1,5 lei/mp pe zi. Autorităţile speră şi în acest an la succesul din 2011 când peste 50.000 de oameni s-au înghesuit să meargă la bâlci pentru a petrece câteva ore printre tarabele pline cu jucării, dulciuri, dar şi grătarele pe care au sfârâit mititeii şi cotletele.


 

Călăraşi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite