"Necenzurat" îndeamnă la o viaţă sănătoasă. 77 de elevi, incluşi în campania de prevenire a consumului de droguri în şcoli
0Aproximativ o sută de elevi, alături de părinţi şi de 10 profesori au fost cooptaţi la Călăraşi în proiectul naţional „Necenzurat”, campanie care urmăreşte prevenirea consumului de droguri în şcoli.
Proiectul, adresat adolescenţilor cu vârste între 12 şi 14 ani, a cuprins 12 teme transpune în tot atâtea activităţi săptămânale. Este vorba despre: stimularea şi eficientizarea comunicării în grupul de elevi, dobândirea de cunoştinţe corecte despre droguri, formarea de abilităţi de viaţă sănătoasă în rândul elevilor prin activităţi interactive, consolidarea relaţiilor familiale, controlul şi soluţionarea conflictelor. De asemenea, s-a urmărit exersarea comunicării în familie şi formarea de atitudini potrivite cu privire la consumul de droguri, în special alcool şi tutun, dar şi aplicarea de chestionare elevilor şi părinţilor.
Formarea dascălilor
De asemenea, începând din toamnă, în cea de-a doua etapă, proiectul va fi acreditat de Casa Corpului Didactic Călăraşi pentru formarea profesională continuă a cadrelor didactice în „Abilităţi de viaţă la adolescenţi-prevenirea consumului de droguri”. Prima etapă a proiectului s-a desfăşurat începând cu 5 februarie 2013, specialiştii CPECA şi CJRAE susţinând şi prima întâlnire cu părinţii.
Beneficiarii direcţi ai proiectului au fost 77 de elevi din clasele a - VII - a C de la Şcoala Gimnazială „Mihai Viteazul”, a - VII-a A Colegiul Economic Călăraşi şi a VII-a A de la Şcoala Gimnazială „Tudor Vladimirescu”, părinţii acestora precum şi 10 profesori consilieri şi diriginţi din aceste şcoli.
Vă recomandăm şi : "Prea rebel să fii condus!". Campanie antidrog pentru copii, adolescenţi şi tineri