Modernizarea străzii Griviţa, o investiţie de 9,4 milioane lei, supusă dezbaterii în şedinţă ordinară de Consiliu Local
0Consilierii locali vor supune aprobării în şedinţa de joi, 28 iunie, proiectul de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru reabilitarea si modernizarea străzii Griviţa.
Conform proiectului de hotărâre, valoarea investiţiei este de 9.426.773,54 lei la care se adaugă TVA în suma de 1.771.363,62 lei din care C+M este de 8.664.284,65 lei , cu TVA de 1.646.214,08 lei.
„Strada Griviţa în lungime de 2.534 ml din Municipiul Călăraşi deserveşte populaţiei din zonă şi în acelaşi timp face legătura cu străzile laterale colectoare şi drumurile naţionale care au acces în municipiu. Strada Griviţa reprezintă continuarea DN3B (Călăraşi-Feteşti) traversând municipiul de la est către centru, având ca punct de început intersecţia cu strada Prel.Bucureşti şi punct de sfârşit intersecţia cu Bdul.Cuza Vodă.
Pe parcursul traseului se intersectează cu un număr de 32 străzi principale sau colectoare.Sectoarele de strada propuse pentru modernizare au o lăţime variabilă, formată din două benzi de circulaţie, trotuare şi spaţii verzi cu lăţime variabilă, canalizări menajere şi pluviale”, se arată în proiectul ce va fi supus dezbaterii.