Microbuzele, trase pe dreapta. Depăşirea vitezei legale şi supraaglomerarea, cele mai frecvente abateri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Transportul de persoane, în atenţia oamenilor legii Foto: Arhivă Adevărul
Transportul de persoane, în atenţia oamenilor legii Foto: Arhivă Adevărul

Peste 200 de microbuze au fost trase pe dreapta de poliţişti, în perioada 21 – 27 ianuarie, cele mai multe abateri comise de şoferi fiind depăşirea vitezei legale şi tranportarea mai multor călători decât numărul maxim de locuri admis.

Deşi în 2012, la nivel naţional, microbuzele, autobuzele şi autocarele au fost implicate cu vinovăţie în producerea a 94 accidente grave, soldate cu decesul a 15 persoane  şi rănirea gravă a altor 124 de persoane, în judeţul Călăraşi nu au fost înregistrate astfel de tragedii.  Pentru prevenirea oricăror nenorociri, oamenii legii au ieşit în teren, în perioada 21 – 27 ianuarie, în intervalele orare 06.00 – 10.00 şi 16.00 – 19.00, în scopul verificării mijloacelor de transport persoane.

50 de încălcări ale regulilor de circulaţie

Poliţiştii au verificat 213 autovehicule, fiind constatate 50 de încălcări ale regulilor de circulaţie şi a legislaţiei din domeniul transporturilor sau normelor de convieţuire socială. „Printre cele mai grave reguli de circulaţie încălcate de conducătorii autobuzelor şi microbuzelor au fost cele legate de depăşirea capacităţii de transport a vehiculelor, pasageri transportaţi în picioare, mai mulţi decât numărul de locuri,  şi depăşirea regimului legal de viteză în localitate. Suntem de părere că ambele tipuri de abateri pot genera oricând  adevărate tragedii rutiere pe drumurile publice”, a precizat inspector de poliţie Ramona Tudor, purtător de cuvânt al IPJ Călăraşi.
 

Călăraşi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite