Meteo. Se încălzeşte uşor, dar ploile de vară nu ocolesc Bărăganul
0Chiar dacă vremea se încălzeşte uşor faţă de ziua de sâmbătă, saptămâna nu se poate încheia fără obişnuitele ploi de vară. Ca urmare, după prima parte a zilei cu soare, se adună norii ce aduc noi averse însoţite de fenomene electrice şi unele intensificări ale vântului.
Pe suprafeţe mici, spun meteorologii, cantităţile de apă vor fi însemnate şi va cădea grindină. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 22 şi 28 de grade Celsius. În Bărăgan urmează o zi de iunie cu valori termice în limite normale şi instabilitate atmosferică după-amiază. Totuşi, aversele sunt mai rare faţă de ieri, iar la amiază se vor înregistra 28 de grade la Călăraşi.
Nici următoarele zile nu aduc modificări majore. Vremea frumoasă alternează cu cea închisă, dominată de furtună şi ploile torenţiale de scurtă durată. Maximele ajung luni, 10 iunie, la 31 de grade Celsius pentru ca apoi să scadă până la 27 de grade.
Citeşte şi: UPDATE În weekend, vremea rămâne urâtă, iar majoritatea regiunilor au ieşit de sub ameninţarea furtunii
Citeşte şi: UPDATE Cod galben de ploi pentru mai multe judeţe din ţară