Ing. Nicolae Tipei, membru al Academiei de Ştiinţe din New York, personalitatea lunii aprilie la muzeu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nicolae Tipei, inginer hidrotehnic (19 aprilie 1913, Călăraşi – 16 martie 1999, New York), a fost desemnat personalitatea lunii aprilie la Muzeul Dunării de Jos.

Absolvent al Facultăţii de Electromecanică, Secţia de Aviaţie a Institutului Politehnic din Bucureşti (1935), călărăşeanul a devenit în 1936, după realizarea stagiului militar, cadru didactic al Institutului Politehnic Bucureşti, întâi ca asistent şi ulterior ca lector, conferenţiar şi în cele din urmă profesor în 1964.

În perioada 1937-1948 a fost implicat în dezvoltarea unor ramuri importante ale transporturilor din ţara noastră, la Căile Ferate (ca director adjunct al atelierelor Griviţa) şi LARES (devenit ulterior TAROM), unde a condus Departamentul de Structuri. Între 1939-1943 Tipei a deţinut o companie de comerţ cu maşini-unelte, iar între 1945-1949 a fost inginer-şef în cadrul mai multor proiecte din industria chimică românească.

Conform Muzeului Dunării de Jos, Tipei a primit Premiul de Stat al Republicii Populare România în anul 1956 pentru activitate ştiinţifică, iar în anul 1963 a fost desemnat membru corespondent al Academiei Române şi profesor titular la catedra de Aeronave şi instrumente de zbor, pentru ca un an mai târziu să devină membru al Academiei de Ştiinţe din New York. În 1971, Tipei a plecat în Franţa pentru un an, unde a lucrat pentru companiile „Total” şi „Electricité de France” ca inginer consultant.

În 1972 s-a mutat în America

În 1972 s-a mutat în Statele Unite ale Americii, unde a fost cooptat de General Motors (GM), ca cercetător la Departamentul de Mecanica Fluidelor, poziţie pe care a ocupat-o până în 1981. În perioada activităţii la GM, a primit premiul „Mayo D. Hersey Award”, acordat de American Society of Mechanical Engineers pentru lunga activitate educaţională şi de cercetare.

Nicolae Tipei a publicat 89 de lucrări ştiinţifice în publicaţii prestigioase precum Transactions of the American Society of Mechanical Engineers, Transactions of the American Society of Lubrication Engineers, Comptes Rendus de l’Académie des Sciences, Zeitschrift fur Flugwiesenschaften D.G.L.R. (Deutsche Gesellschaft fur Luft und Raumfahrt), Revue de Mécanique Appliquée, Bulletin de l’Ecole Polytechnique de Bucarest.

Pentru cercetătorii care au avut şansa să colaboreze cu ilustrul Nicolae Tipei, acesta este amintit atât ca „profesorul Tipei”, cât şi ca întemeietorul domeniului de cercetare a lubrificaţiei, frecării, uzurii, domeniu denumit în prezent la nivel mondial „tribologie”.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite