Incendiu la Vărăşti. I s-a aprins casa după ce a făcut focul în sobă | adevarul.ro

Incendiu la Vărăşti. I s-a aprins casa după ce a făcut focul în sobă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

O femeie cu probleme psihice a fost la un pas de a arde de vie în casă, după un jar căzut din sobă a aprins preşul din cameră. Pompierii au stabilit că femeie obişnuia să facă focul, dar să ţină uşa deschisă la sobă. Când au sosit la intervenţie, în localitatea Vărăşti, din judeţul Giurgiu, flăcările cuprinseseră deja două camere ale casei şi acoperişul.

În urma acestei intervenţiei de marţi, 20 martie, pompierii militari au salvat bunuri materiale în valoare de aproximativ 50.000 de lei, valoarea pagubelor ridicându-se la 8.000 de lei. Două echipaje din cadrul Gărzii de intervenţie Budeşti s-au deplasat la locul incendiului cu două autospeciale şi au acţionat pentru lichidarea incendiului mai bine de două ore. Focul a făcut scrum 80 de metri pătraţi din acoperişul casei, construit din lemn şi învelit cu tablă, obiecte de mobilier, aparatură electrocasnică şi aproximativ 10 kg de materiale textile.


Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite