În misiune cu ATV-ul. Un echipaj al ISU Călăraşi, în sprijinul colegilor de la Iaşi pentru salvarea oamenilor înzăpeziţi
0
Un echipaj specializat de pompieri din cadrul Detaşamentului Călăraşi a fost trimis în misiune în judeţul Iaşi pentru acordarea primului ajutor şi transportul mai multor oameni afectaţi de viscol. Cei patru militari cu un ATV şenilat au plecat în Moldova la începutul săptămânii pentru a acorda sprijin colegilor din judeţul Iaşi.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Călăraşi, plt.maj. Ovidiu Tătăranu, pompierii au intervenit cu ATV–ul şenilat până acum pentru salvarea unor persoane vârstnice izolate, cât şi pentru transportul mai multor oameni care prezentau diverse afecţiuni medicale şi necesitau intervenţii rapide. „Echipajul este pregătit în orice moment să intervină la o serie de situaţii de urgenţă: acordarea primului ajutor, transportul şi salvarea persoanelor afectate de viscol şi temperaturi scăzute, aflate în locuri greu accesibile, unde nu pot ajunge ambulanţele şi celelalte vehicule”, a precizat Ovidiu Tătăranu.