Hoţul de unelte din comuna Mitreni, reţinut. Tânărul a fost surprins la furat chiar de unul dintre păgubiţi
0
Un bărbat care a furat mai multe bunuri din 5 case de pe raza localităţii Mitreni a fost reţinut de poliţişti. Tânărul, în vârstă de 22 de ani, ste cercetat acum pentru furt calificat, iar poliţiştii fac verificări pentru a stabili întreaga sa activitate infracţională.
Conform anchetatorilor, oamenii legii din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Curcani au reţinut pe bărbatul bănuit de sustragerea mai multor bunuri din locuinţe şi anexe, de pe raza localităţii. În seara de 11 ianuarie, Mihai M. a fost prins după ce a pătruns într-o locuinţă din comună, de unde a sustras mai multe unelte.
Prin extinderea cercetărilor, poliţiştii au constatat că, în aceeaşi seară, bărbatul ar fi intrat în 5 case şi anexe gospodăreşti, învecinate, de pe raza localităţii Valea Roşie, de unde ar fi sustras diverse bunuri: unelte, chei, cabluri, acumulator auto, fiind prins de unul dintre proprietari. Faţă de suspect fost dispusă, la 13 ianuarie, măsura reţinerii pentru 24 de ore, fiind depus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv Călăraşi. Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a persoanei bănuite de comiterea infracţiunilor de furt calificat.
Vă recomandăm şi:
Cu mascaţii la poartă. Poliţiştii călărăşeni, pe urmele a doi ilfoveni, suspecţaţi de furt
Un bărbat, urmărit internaţional pentru un furt comis în Italia, a fost capturat la Dor Mărunt