Fraude economice, investigate de poliţişti. S-a aplicat sechestru pe bunuri în valoare de 57,6 milioane de lei
0În ultima săptămână, poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice din cadrul Poliţiei Române au efectuat 29 de percheziţii şi au instituit măsuri asigurătorii de aproape 57.600.000 de lei.
În perioada 14 – 20 martie a.c., sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţiştii au efectuat 29 de percheziţii domiciliare şi au pus în aplicare 9 mandate de aducere, în cadrul unor dosare penale ce vizează infracţiuni economice.
În cauzele penale instrumentate, faţă de 62 de persoane a fost dispusă începerea urmăririi penale, iar faţă de 3 au fost dispuse măsuri preventive (o persoană reţinută, una arestată preventiv şi una plasată sub control judiciar).
Pentru recuperarea prejudiciului cauzat, au fost aplicate măsuri asigurătorii în valoare de aproape 57.600.000 de lei, dintre care 460.000 de lei în numerar sau în cont bancar. Au fost indisponibilizate bunuri în valoare totală de peste 1.500.000 de lei. Totodată, au fost ridicate, în vederea confiscării, 283.000 de ţigarete, 25 kilograme de tutun şi aproape 1.300 de litri de alcool.