Fostul viceprimar al Olteniţei, în conflict de interese. Florian Cercel, acuzat de ANI că şi-a favorizat fiul şi soţia
0
Fost viceprimar al municipiului Olteniţa, Florian Cercel, a intrat în atenţia Agenţiei Naţională de Integritate(ANI), după ce s-a constatat că a votat şi a participat la adoptarea unor hotătâri ale Consiliului Local ce i-au favorizat fiul şi soţia.
Este vorba despre hotărârea privind trecerea unui teren din domeniul public al municipiului Olteniţa în domeniul privat (ca urmare a unei solicitări formulate de către societatea reprezentată de către fiul acestuia, în calitate de asociat şi administrator şi, respectiv, concesionar al terenului), participând, totodată, la deliberarea şi adoptarea acestei hotărâri.
Afacerea cabinetului medical
De asemenea, Cercel s-a implicat şi în adoptatea hotărârii privind vânzarea spaţiilor proprietate privată a municipiului, cu destinaţia de cabinete medicale. ANI a stabili că fostul viceprimar a propus un reprezentant al Consiliului Local care să facă parte din comisia de vânzare a spaţiilor prevăzute în anexa proiectului de hotărâre. “În baza acestei hotărâri, Consiliul Local a încheiat un contract de vânzare - cumpărare cu Cabinetul de Oncologie Medicală Dr. Cercel Felicia Marcela, reprezentat de soţia persoanei evaluate, în baza căruia consiliul local, în calitate de vânzător, a transmis cabinetului, în calitate de cumpărător, dreptul de proprietate asupra apartamentului, cu preţul de 10.500 euro, echivalentul a 44.246 lei”, a anunţat ANI.
Vă recomandăm şi:
Consilier local maramureşean, acuzat de conflict de interese
Deputatul Niculae Mircovici, trimis în judecată pentru conflict de interese