Călăraşi: Traficanţi de valută falsă, prinşi cu ajutorul Secret Service VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şase persoane implicate în trafic de valută falsă au fost reţinute, ieri, două dintre acestea fiind prinse în flagrant într-o staţie PECO, în timp ce încercau să vândă 4.900 de dolari contrafăcuţi în Bulgaria.

Anchetatorii spun că Nicolae Sabo, 54 de ani, şi Doru Mitu, 42 de ani, ambii din Călăraşi, au fost capturaţi după ce au fost monitorizaţi timp de trei luni de către Direcţia de Combatere a criminalităţii Organizate din cadrul IGPR. Operaţiunea, derulată sub supravegherea Oficiului Naţional Central pentru Combaterea Falsului de monedă, Cecuri de Călătorie, a procurorilor DIICot şi cu sprijinul Biroului U.S. Secret Service din cadrul Ambasadei SUA la Bucureşti, s-a desfăşurat concomitent în mai multe localităţi din ţară, unde au fost realizate percheziţii domiciliare.
Oamenii legii au urmărit prin această acţiune filiera de introducerea în România de monedă contrafăcută din cupiura de 100 dolari americani şi punerea acesteia în circulaţie.

Flagrantul

„Astfel, s-a reuşit probarea activităţii infracţionale derulate de membrii reţelei care obţineau valuta contrafăcută de la diferiţi furnizori şi pe care, apoi, o puneau în circulaţie pe teritoriul României“, se precizează într-un comunicat emis de IGPR.
Nicolae Sabo şi Doru Mitu au fost săltaţi de oamenii legii, ieri, în incinta unei benzinării, în momentul în care încercau să vândă suma de 4.900 dolari, formată din bancnote contrafăcute din cupiura de 100 dolari, contra sumei de 1.500 de euro autentici. Asupra suspecţilor, pe lângă bancnotele contrafăcute, au fost găsiţi şi ridicaţi în vederea continuării cercetărilor 5.000 dolari, 20.600 de lei şi 350 de euro autentici.

Percheziţii în 5 oraşe

În acelaşi moment, în ţară au mai fost reţinute încă patru persoane. Este vorba despre :  Maria Oprea, 47 de ani, din Reghin,  Andrei Adrian Bineaţă, 29 de ani, şi  Dragoş Mihail Constantinescu, 25 de ani, ambii din din Ploieşti, şi Viorel Pană, 46 de ani, din Giurgiu, care se ocupau cu punerea în circulaţie de valută contrafăcută prin racolarea de persoane interesate în vederea plasării acesteia. S.T., de 36 de ani, din Constanţa, a fost identificat şi audiat în legătură cu acelaşi dosar de valută falsă.

Calitate execepţională

„Începând cu data de 2 februarie 2010, inculpaţii au pus în circulaţie 246 de bancnote contrafăcute din cupiura de 100 dolari pe raza judeţelor Braşov, Bucureşti, Buzău, Caraş-Severin, Cluj, Mureş, Prahova, Satu - Mare, Teleorman şi Vâlcea“, au anunţat procurorii DIICOT. Anchetatorii au mai precizat că bancnotelor erau realizate excepţional,  acestea trecând de filtrele specifice ale unităţilor bancare sau caselor de schimb valutar unde au fost plasate.

În urma percheziţiilor, poliţiştii au reuşit să scoată din circulaţie 20.000 de dolari falşi. Cele şase persoane au fost reţinute pentru falsificare de monede sau de alte valori, urmând a fi prezentate judecătorilor, cu propunere de arestare preventivă.


Călăraşi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite