Azi noapte: A fost spart un bancomat din Călărași
0Poliţiştii efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care a fost spart un automat de schimb valutar şi pentru identificarea suspecţilor . Nu se știe la momentul de față care este prejudiciul.
Poliţia Municipiului Călăraşi a fost sesizată în această dimineaţă cu privire la faptul că automatul de schimb valutar situat în interiorul sucursalei unei unităţi bancare din Călăraşi prezintă uşa de alimentare deschisă.
S-a constatat că automatul de schimb valutar se află într-o încăpere de la parterul băncii, iar accesul persoanelor la acesta este liber.
În urma primelor cercetări efectuate s-a stabilit că, în noaptea de 29/30 octombrie, persoane necunoscute au pătruns în încăperea cu acces liber şi, prin dislocarea geamului, au intrat într-o altă cameră, unde au deschis uşa de alimentare a aparatului de schimb valutar şi au sustras o sumă de bani. Poliţiştii au găsit această uşa deschisă şi fără urme de forţare. Prejudiciul urmează a fi stabilit şi comunicat ulterior de unitatea păgubită.
Unitatea bancară prezintă sistem de supraveghere video şi sistem de alarmă, care nu s-a declanşat în momentul comiterii faptei.
Cercetările sunt continuate în cauză pentru stabilirea tuturor împrejurărilor comiterii infracţiunii şi identificarea suspecţilor, urmând să fie întocmit dosar penal pentru furt calificat.