Avertizarea meteo de ploi, prelungită. Ce vreme se anunţă săptămâna viitoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Avertizarea meteo a fost prelungită FOTO Adevărul
Avertizarea meteo a fost prelungită FOTO Adevărul

Administraţia Naţională de Meteorologie(ANM) a actualizat, duminică, informarea meteo de instabilitate atmosferică şi ploi însemnate cantitativ emisă pentru acest weekend.

„În special în după-amiaza şi în primele ore ale serii de duminică, 14 mai, vor mai fi perioade de timp în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată, îndeosebi în zonele de deal şi de munte, precum şi în regiunile centrale, nord-estice şi local în cele sudice.
 Se vor semnala averse ce pot avea caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, trecător cu aspect de vijelie şi pe spaţii mici căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 15 l/mp şi izolat 30...35 l/mp”, au anunţat specialiştii de la ANM.

Instabilitate în toată ţara

Nici săptămâna nu începe cu veşti bune. Deşi valorile termice vor fi apropiate de cele normale în această perioadă, vremea va fi în general instabilă. Temporar înnorările vor fi accentuate şi se vor semnala averse şi descărcări electrice. Temperatura maximă va fi în jur 27 de grade.

Luni, temperaturile maxime se vor încadra între 17 şi 24 de grade, iar  cele minime între 4 şi 14 grade. Cerul va fi variabil cu înnorări temporare, dar numai izolat vor mai fi ploi de scurtă durată şi descărcări electrice, îndeosebi în sudul ţării, la deal şi la munte, mai ales după-amiază.

Marţi se anunţă ploi torenţiale, iar pe spaţii mici se vor acumula cantităţi de apă importante şi vor fi posibile căderi de grindină. Miercuri, înnorările vor fi temporar accentuate ziua când se vor semnala ploi de scurtă durată şi descărcări electrice, în primele ore ale intervalului în sud-vest, iar după-amiaza local la munte şi pe arii restrânse în restul teritoriului.
 

Vă recomandăm şi:

Prognoza meteo: vreme de coşmar. În ce regiune va ploua în fiecare zi, cât de cald se face după 21 martie, unde va fi frig

Prognoza meteo: ploi puternice lovesc România. De când şi unde se anunţă precipitaţii abundente, cât de cald va fi

Călăraşi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite