Atenţie, angajatori! Cine nu declară locurile de muncă vacante este pasibil de amendă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Angajatorii care nu declară locurile de muncă vacante riscă amenzi cuprinse între 3.000 şi 5.000 de lei. Aceştia au obligaţia de a comunica la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă(AJOFM) din Călăraşi toate posturile disponibile, în termen de 5 zile lucrătoare de la vacantarea acestora.

Comunicarea te se poate face prin fax la  nr. 0242.331.693, prin  e-mail: calarasi@ajofm.anofm.ro, la sediul Agenţiei Locale Călăraşi sau la punctele de lucru Olteniţa şi Lehliu.  „Mediatizarea de către angajatori a locurilor de muncă vacante prin orice alte mijloace de tipul mass-media, afişare la sediul unităţii sau pe site-uri, nu exonerează firmele respective de obligaţia de a  anunţa posturile disponibile la Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Călăraşi », a precizat Simona Donciu, purtător de cuvânt al AJOFM.
Pentru săptămâna curentă, în evidenţa AJOFM Călăraşi sunt înregistrate 327 locuri de muncă. Dintre acestea, 207 sunt disponibile în domeniul confecţiilor textile, 67 în comerţ, 12 în transport, 11 în construcţii, 10 în alimentaţie publică, iar diferenţa de 20 de posturi vacante provine din alte domenii de activitate.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite