Agent de poliţie din Budeşti, trimis în judecată pentru favorizarea făptuitorului
0Un agent de poliţie din oraşul Budeşti a fost trimis în judecată penru favorizarea făptuitorului. Conform DGA, acesta nu ar fi pus în executare intenţionat un mandat de executare a pedepsei. Astfel, condamnatul a reuşit să amâne momentul la care să fie încarcerat.
La 30 ianuarie s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unui inculpat, agent de poliţie în cadrul Poliţiei Oraşului Budeşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de favorizarea făptuitorului.
Astfel, conform DGA, în data de 19 februarie 2018, ofiţeri din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Călăraşi s-au sesizat din oficiu cu privire la fapta agentului. Concret, în luna septembrie 2017, inculpatul, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în calitate de agent de poliţie în cadrul Poliţiei Oraşului Budeşti, în mod intenţionat nu ar fi pus în executare un mandat de executare a pedepsei emis de către o unitate de judecătorie, cu scopul de a ajuta un condamnat să amâne momentul la care urma să fie încarcerat. În acest fel, poliţistul a îngreunat tragerea la răspundere penală a condamnatului.
În baza ordonanţelor de delegare emise de către procurorul de caz, lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Călăraşi au efectuat mai multe acte procedurale în vederea administrării probatoriului în cauză.