Acţiune stradală pentru prevenirea faptelor cu violenţă comise de tineri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii de prevenire a criminalităţii continuă seria activităţilor de conştientizare şi responsabilizare a tinerilor pentru prevenirea faptelor cu violenţă.

Astfel, pe 9 iulie, oamenii legii au organizat o activitate stradală de informare a tinerilor privind răspunderea penală a minorilor şi consecinţele faptelor cu violenţă. Oamenii legii le-au prezentat cele mai frecvente fapte penale săvârşite de minori, precum: loviri sau alte violenţe, furt, distrugere, ameninţare.

Pentru a fi feriţi de probleme, poliţiştii le recomandă tinerilor:

1. Fiţi atenţi atunci când vă alegeţi prietenii - evitaţi compania persoanelor violente, delincvente şi conflictuale;

2. Analizaţi riscurile la care vă expuneţi, înainte de a da curs îndemnurilor unor persoane care nu vă vor întotdeauna binele;

3. Învăţaţi să spuneţi „nu” atunci când consideraţi că este cazul - trebuie să aveţi tăria să vă susţineţi părerile;

4. Respingeţi propunerile de a participa la anumite „distracţii”: consum de alcool, jocuri de noroc, distrugeri, violenţe verbale şi fizice;

5. Nu încercaţi să rezolvaţi un conflict prin violenţă - apelaţi la sprijinul celor care vă pot ajuta: părinţi, profesori, poliţişti;

6. Pe reţelele de socializare, împrieteniţi-vă doar cu persoane pe care le cunoaşteţi, iar dacă vă simţiţi în pericol, cereţi sprijinul apropiaţilor.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite