Video Zeci de camioane și de tractoare se îndreaptă spre Capitală, din estul țării, la protestul fermierilor și transportatorilor VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de transportatori și fermieri au ieșit miercuri dimineață pe șoselele buzoiene pentru un protest spontan. Ei își exprimă nemulțumirea față de o serie de aspecte ce afectează industria agricolă și transportul, sub genericul „Protest RCA”.

Fermierii din zona Buzăului s-au întâlnit după ora 7.00, pe dig, lângă restaurantul Garden, de unde au plecat la ora 9.00 către București. Din Buzău au fost cel puțin 50 de camioane plus autoturisme și autoutilitare, la care se vor adăuga și tractoare și camioane ale fermierilor din zona Moldovei.

image

Mobilizarea a venit dinspre „aripa” transportatorilor care au făcut apel ca un număr cât mai mare de colegi să se alăture acțiunii. „Nu facem grevă, nu facem protest, nu blocăm circulația, nu blocăm drumuri. Noi circulăm cu viteză redusă. Noi facem un protest spontan și un protest spontan nu are nevoie de autorizații”, se arată într-un mesaj.

Transportatorii și fermierii sunt nemulțumiți de scumpirile asigurărilor RCA şi cer fonduri europene.

”Vă rog să informați șoferii să fie calmi, civilizați, să respecte indicațiile poliției/jandarmeriei și dacă îi vor devia de pe traseul de mai sus să respecte indicațiile și în cel mai scurt timp să se întoarcă la traseu în coloană. În cazul în care unii participanți la trafic vor fi deranjați de noi și îi vor agresa verbal să nu dea curs și ei, să stea calm în cabină și să își continuie activitatea. Vă rog să nu claxonați în localitate!”, li s-a transmis protestatarilor.

Transportatorii speră ca protestul spontan să conducă la negocieri şi la plafonarea preţurilor RCA.

"Sperăm să putem intra la un moment dat la negocieri, să putem lua legătura cu autorităţile. Vorbim la acest moment de un protest spontan. Acum ne îndreptăm spre Bucureşti, ne vom alătura celorlalţi transportatori din alte judeţe şi vom merge pe şoseaua de centură a Capitalei", a precizat Alexandru Perţea, unul dintre transportatori.

Revendicările transportatorilor se referă la mărirea pragului indemnizației de deplasare neimpozabile a șoferilor pe intern și extern; acciză motorină; concurență neloială cu companiile care nu dețin RCA și licențe; e-Transport (GPS pe camioane); taxa de drum; beneficii și fonduri europene; tichete pentru camioane electrice; beneficii șoferi ca cei din construcții; nereguli cântare vămi; timpi așteptare vămi; probleme containere port.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite