VIDEO Un autobuz cu 40 de pasageri a ajuns în şanţ, la ieşire din Buzău spre Brăila. O adolescentă a fost rănită la cap
0Un autobuz plin cu călători a ieşit în decor pe DN 2B, la mică distanţă de intrarea în municipiul Buzău, după ce şoferul a pierdut controlul asupra direcţiei atunci când, susţine el, ar fi vrut să evite un autoturism care i-a frânat în faţă. Aproximativ 40 pasageri s-au autoevacuat, iar o adolescentă a fost rănită uşor la cap.
La volanul autobuzului se afla un conducător auto de 45 de ani, din Buzău, care conducea un vehicul de transport călători pe ruta Buzau-Ruşeţu.
În timp ce se deplasa pe DN 2B, la ieşirea din Buzău a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare pe fondul neatenţiei la volan şi a ieşit în afara părţii carosabile.
Şoferul autobuzului susţine că a fost nevoit să tragă de volan pentru a evita coliziunea cu un autoturism care îl depăşise pe linie continuă şi i-a frânat brusc în faţă.
În urma evenimentului a rezultat rănirea unei minore de 16 ani, care a fost transportată la spital. Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Traficul în zonă a fost oprit doar atunci când autobuzul a fost tractat din şanţ. La faţa locului au acţionat echipaje de poliţie, ambulanţă şi o autospecială de stingere incendii, însă nu au existat scurgeri de combustibil.