VIDEO S-a modernizat Fântâna Tămăduirii din Smeeni. Primeşti apa sfântă printr-o apăsare de buton
0Apasă butonul şi curge apa miraculoasă. Aşa se aprovizionează acum creştinii care fac popas la Fântâna Tămăduirii de la Smeeni, judeţul Buzău, care altădată aduna mii de pelerini în căutarea miracolului vindecării. Locul considerat în continuare sfânt de localnici este indicat acum de o bisericuţă, care se află la mai puţin de 20 de kilometri distanţă de oraşul Buzău, pe marginea drumului care duce spre Slobozia.
În fiecare an, după Paşte, credincioşii din zona Bărăganului buzoian se strâng în jurul bisericii de lângă Fântâna Tămăduirii din Smeeni pentru a lua Aghiasma mică.
Oamenii, în mare parte vârstnici, vin dotaţi cu sticle si bidoane din plastic pentru a duce acasă apa sfinţită de la izvor.
Pe vremuri, oamenii se îmbrânceau ca să prindă o picătură din apa miraculoasă. În anii ‘90, vestea că acest izvor poate vindeca orice boală s-a răspândit în întreaga ţară, iar locul a fost asaltat de mii de pelerini.
Ulterior, cu banii strânşi din donaţiile credincioşilor, aici s-a ridicat biserica şi s-a amenajat un loc de popas.
Totul s-a schimbat şi nici fântâna nu mai e ce-a fost. Acum apa este pompată electric, la acţionarea unui buton.
Bătrânii satului spun că în urmă cu zeci de ani, aici a existat doar un loc împrejmuit în jurul unui tub de fântână, iar apa de aici vindeca numeroase boli grave. Se ungeau cu mâl sau chiar dormeau pe jos, în mocirlă, în speranţa că se pot vindeca mai repede de afecţiunile care îi chinuiau.
Fenomenul mistic a fost potolit de autorităţi după ce mulţi dintre cei care se dădeau cu nămol pe ochi, pe răni sau operaţii, ajungeau la spital din cauza plăgilor infectate.