VIDEO Punct de informare unde turiştii îşi pot organiza călătoriile în judeţ
0În curând, Muzeul Judeţean de Istorie Buzău va găzdui şi un centru de informare turistică, de unde vizitatorii îşi vor putea culege informaţii complete despre destinaţiile turistice din judeţ. Noul centru turistic constituie şi un ghid util pentru cei care doresc să viziteze expoziţiile Muzeului Judeţean.
Centrul de Informare Turistică, parte a proiectului de reabilitare a Muzeului Judeţean Buzău, a fost gândit ca o poartă de intrare în judeţ.
Aici, turiştii au la dispoziţie toate datele necesare pentru a-şi organiza cât mai eficient călătoriile în judeţ.
În această perioadă, se pun la punct ultimele detalii pentru ca noul obiectiv să aducă toate informaţiile de care vizitatorii au nevoie.
Noul centru de informare constituie şi un ghid util pentru cei care doresc să viziteze expoziţiile tematice ale Muzeului Judeţean. Pe lângă panouri de prezentare, au fost amenajate şi vitrine unde turiştii pot admira exponate preţioase aflate în colecţia instituţiei.
Centrul de Informare Turistică este amplasat chiar la parterul Muzeului Judeţean. Aici, turiştii vor putea face şi tururi virtuale la câteva destinaţii turistice, prin intermediul tehnologiilor moderne.
Centrul de informare turistică de la Muzeul Judeţean Buzău va fi deschis de luni până vineri, dar şi în weekend.