VIDEO Ordin de demolare în Drăgaică. Administratorul unei pensiuni, somat să elibereze domeniul public

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Buzău a pus gând rău administratorilor societăţilor din municipiu care nu respectă legislaţia, mai exact, ocupă mai mult teren decât li se cuvine. Printre primii luaţi în vizor a fost şi patronul unei pensiuni din Drăgaică care a fost nevoit să demoleze o anexă pentru care reprezentanţii Primăriei susţin că nu deţine documente.

Administratorul societăţii susţine că a încercat să obţină o amânare din partea administraţiei locale, mai ales că ar exista şi un proces pe rol, în acest sens, însă nu a fost ascultat.

Reprezenranţii Primăriei Buzău au descoperit că administratorul unei societăţi comerciale ocupă fără drept o suprafaţă de câteva sute de metri de teren în Drăgaică. Este vorba despre o magazie, dar şi o terasă din faţa pensiunii. Din acest motiv, a fost emisă o somaţie prin care i se aducea la cunoştinţă respectivului patron să intre în legalitate, adică să denoleze construcţia ilegală.

Astăzi, reprezentanţii Primăriei au descins pentru a pune în aplicare ordinul de demolare, însă administratorul se apucase deja să dezasambleze construcţia. Administratorul pensiunii susţine însă că respectiva construcţie nu îi aparţine, el fiind doar cel care a folosit-o, nu a şi construit-o. Mai mult decât atât, acesta susţine că a încercat să găsească înţelegere din partea primăriei pentru a avea timp să ia măsurile care i se impun, însă nu ar fi fost ascultat. Mai mult decât atât, ar exista pe rol şi un proces în acest sens.

Reprezentanţii Primăriei spun că au demarat o acţiune prin care toţi administratorii societăţilor comerciale care sunt în afara legii vor fi sancţionaţi şi li se va impune să intre în legalitate.

Buzău

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite