VIDEO Bolnavul evadat de la Ojasca a fost găsit spânzurat într-o pădure de lângă Unguriu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pcientul a fost găsit spânzurat
Pcientul a fost găsit spânzurat

Pacientul evadat din spitalul Ojasca a fost găsit decedat în extravilanul localităţii Unguriu. El era spânzurat cu o sârmă în pădurea din spatele secţiei. Un cioban l-a văzut în ştreang şi a anunţat poliţia. În acest moment se fac cercetări cu privire la împrejurările în care a fugit tânărul din spital.

Poliţiştii buzoieni au fost sesizaţi luni, în jurul orei de dispariţia bolnavului, cu afecţiuni psihice, în vârstă de 23 de ani, din Prahova, internat şi aflat în executarea unei măsuri de siguranţă, a părăsit incinta Secţiei Ojasca din cadrul Spitalului de neuropsihiatrie şi pentru măsuri de siguranţă Sapoca.

Oamenii legii au intrat imediat în alertă şi au pus la punct un dispozitiv de căutare format din peste 70 de cadre, atât poliţişti, cât şi jandarmi, coordonat de şeful inspectoratului judeţean.

La câteva ore după semnalarea dispariţiei, tânărul evadat a fost găsit fără suflare, într-o padure din extravilanul localităţii buzoiene Unguriu. Poliţiştii înaintează ipoteza unui suicid, date fiind datele medicale ale tânărului prahovean.

Buzău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite