Tatăl unui elev s-a bătut cu trei liceeni, în curtea școlii. Cei patru agresori au fost reținuți de Poliție
0Patru persoane au fost reținute de polițiști, în urma unei altercații de la Liceul cu Program Sportiv „Iolanda Balaș Soter” din Buzău, între patru elevi și un părinte. Protagoniștii au fost despărțiți cu greu de profesorii care au sunat imediat la 112.
Poliția Buzău a fost sesizată de acest scandal, marți, 24 octombrie 2023, în jurul orei 16.00. Toate persoanele implicate în scandal au fost reținute pentru 24 de ore, după care vor fi cercetate în libertate.
Altercația a avut loc în curtea Liceului cu Program Sportiv „Iolanda Balaș Soter” din Buzău. Un adolescent în vârstă de 15 ani, elev în clasa a 10-a în cadrul liceului, a intrat în conflict cu alți trei elevi mai mari, din clasa a 12-a.
Pentru că cei trei elevi mai mari l-au jignit pe cel de 15 ani, acesta din urmă și-a chemat tatăl în ajutor. Bărbatul de 39 de ani a pătruns în incinta unității de învățământ, acolo unde i-a agresat pe cei trei elevi de 18 ani.
Polițiștii sosiți la fața locului au început cercetările pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, iar protagoniștii scandalului, cei trei elevi de 18 ani, cât și tatăl celuilalt elev, au fost reținuți pentru 24 de ore.
„Ieri, 24 octombrie, în jurul orei 16.00, polițiștii din Buzău au fost sesizați cu privire la faptul că în incinta unei unități de învățământ liceal din Buzău are loc un conflict între mai multe persoane. Din cercetările efectuate a reieșit că starea conflictuală a avut loc între un elev de 15 ani și tatăl acestuia, de o parte și alți trei liceeni, de 18 ani, de cealaltă parte”, a declarat Ane Marie Vrapciu, purtător de cuvânt IPJ Buzău.
După expirarea mandatului de reținere, toți cei patru protagoniști ai scandalului vor fi cercetați în stare de libertate. De asemenea, în cadrul unității de învățământ va fi demarată o anchetă internă în acest caz. Conducerea liceului vrea să afle cum în unitatea de învățământ au pătruns persoane străine, chiar dacă aceasta este păzită.