Seism produs miercuri după-amiaza în județul Buzău. Magnitudinea, revizuită în creștere, la 4

0
Publicat:

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) a revizuit la 4 magnitudinea cutremurului produs miercuri după-amiaza, la ora locală 16.06, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, potrivit Agerpres.

Seismograf. FOTO Shutterstock
Seismograf. FOTO Shutterstock

Noile date afişate de INCFDP arată că seismul a avut loc la adâncimea de 129,8 kilometri în apropierea următoarelor oraşe: 52 km vest de Focşani, 55 km nord-vest de Buzău, 64 sud-est de Sfântu-Gheorghe, 71 km est de Braşov şi 82 km nord-est de Ploieşti.

Seismul de la ora 16.06 este al doilea cutremur produs miercuri în judeţul Buzău, după cel de la ora 9.25, care a avut o magnitudine de 4,3.

Până acum, pe parcursul lunii octombrie 2023, în România, au avut loc 25 de cutremure, cu magnitudini cuprinse între 2 şi 4,3 pe Richter.

Cea mai puternică mişcare tectonică din acest an, cu magnitudinea 5,7 pe Richter, a avut loc în data de 14 februarie, în judeţul Gorj, la o adâncime de 6,3 kilometri.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite