Portret: Sofia Gabriela Cătrună dă viaţă păpuşilor de la Teatrul „Cărăbuş"

0
0
Sofia Gabriela Cătrună i-a avut mentori pe cei mai mari actori
Sofia Gabriela Cătrună i-a avut mentori pe cei mai mari actori

A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „Ion Luca Caragiale" din Bucureşti, la clasa profesorilor Victor Moldovan, Radu Beligan, George Motoi. După absolvire, a lucrat cinci ani la Teatrul „Maria Filotti" din Brăila, unde consideră că s-a format ca actor, jucând în piese importante alături de actori de valoare, precum Bujor Macrin, Puiu Simionescu sau Greta Manta.

„O parte dintre actorii de la „Maria Filotti" mi-au fost şi mentori, în mod special Bujor Macrin, căruia îi mulţumesc pentru că m-a iniţiat în această frumoasă meserie. De asemenea, le mulţumesc profesorilor care m-au supervizat: Olga Tudorache, Florin Zamfirescu, Dem Rădulescu", ne-a spus Sofia Cătrună.

Meserie de suflet

Din 1990, face parte din echipa de actori de la Teatrul de Păpuşi „Cărăbuş" unde spune că a descoperit o lume minunată, atât în plan profesional, cât şi în plan sentimental, având în vedere că realizează spectacole pentru lumea copilăriei.

Primul spectacol din cariera sa a fost „Într-un parc pe o bancă" jucat la Teatrul „Maria Filotti", iar la teatrul pentru copii, primul rol interpretat a fost al vulpiţei Piţa în piesa „Ursuleţul Mormi".

A fost unul din rolurile cele mai memorabile deoarece, după cum ne-a povestit actriţa, a fost cel care şi-a pus amprenta cel mai mult asupra persoanei ei.

„De pe urma acestui rol am rămas cu numele personajului, vulpiţa Piţa. Copiii mă recunoşteau pe stradă, în parcuri, în magazine, ca vulpiţa Piţa. Piese importante care mi-au marcat cariera şi regizori importanţi: „Ivan Turbincă" cu rolul Moartea, regia Bogdan Ulmu, „Morile de vânt (Don Quijote)" cu rolul Dulcineea, regia Mihai Păun, „Crăiasa Zăpezilor" cu rolul Crăiasa, regia Mihai Păun", mai spune actriţa.

Pasionată şi de regie

Aceasta ne-a mai mărturisit că motivul pentru care a îmbrăţişat această meserie a fost acela că, de mic copil, a fost atrasă de tot ceea ce însemna artă, iar cei care au ajutat-o şi i-au îndrumat paşii spre acest domeniu au fost părinţii ei, în special tatăl care nu mai este printre noi, dar care de acolo de sus, este convinsă că o urmăreşte şi o protejează. În prezent mai cochetează şi cu muzica.

„Am cântat şi la chitară, făcând parte din formaţia lui Dorin Şipoş, în vremea adolescenţei, şi cânt şi acum", ne-a spus ea.

Pe lângă actorie, Sofia Cătrună a cochetat şi cu regia, realizând două spectacole pentru copii: „Albă ca Zăpada" şi „Fram, ursul polar", spectacole în care şi-a adus contribuţia şi ca actor, cu rolul mamei vitrege în „Albă ca Zăpada" şi clawniţa-Linda în „Fram, ursul polar". A mai realizat şi spectacole radiofonice în cadrul unor posturi de radio locale, Radio Brăila şi Radio Univers FM.

Întrebări şi răspunsuri

De ce aţi plecat de la Teatrul „Maria Filotti"?

"Aici, la Teatrul de Copii, mi s-a părut că pot să mă întregesc ca actor, să încerc să împletesc partea dramatică cu cea de animaţie, care dă o complexitate actorului".

Ce v-a motivat să rămâneţi la Teatrul de Păpuşi?

"Dragostea pentru teatru, în general, puritatea copiilor, dorinţele lor de a cere cât mai mult de la artişti. Nu ne rezumăm numai la spectacole cu păpuşi, ci valorifică o paletă mai largă de elemente artistice, partituri dramatice, muzică, dans, pantomimă, spectacole de lumini şi umbre. Aici aş putea să dau ca exemplu „Doctor fără voie" .

Ce-i place

"Ordinea, atât în viaţă, cât şi la locul de muncă. Această ordine, după concepţia mea, rezultă dintr-o armonie universală, care m-a urmărit pe tot parcursul vieţii şi care mi-a oferit foarte multă linişte sufletească. Viaţa de familie însemnând soţul, mama şi mama soacră, căţeluşul Jimmy, care are şi el veleităţi artistice. Cântă la auzul oricărui sunet, care i se pare interesant de reprodus".

Ce nu-i place

"Nu suport minciuna. Nu-mi place când este distrus tot ceea ce înseamnă viaţă, începând cu o floare, un animal, un om sau o operă de artă. Lipsa de cultură şi profesionalism, lipsa de disciplină şi de respect".

Profil

Născută: 6 octombrie 1967, Brăila.

Studii: Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „Ion Luca Caragiale", Bucureşti.

Familie: Căsătorită.

Mai multe - Buzău

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite