Portret: Mihai Chiorcău, căpitanul de echipă al poliţiştilor-fotbalişti
0Mihai Chiorcău este căpitanul echipei de fotbal a poliţiei buzoiene, dar în paralel activează în alte trei campionate de amatori. Ar fi vrut să facă fotbal de performanţă şi a jucat la o echipă din liga a III a cu care a obţinut rezultate foarte bune.
A fost legitimat ca profesionist şi a avut ambiţia să joace în acel eşalon. „Am jucat la nivel de divizia C, încercând să îmbin fotbalul cu munca de poliţie. Pentru performanţe la acel nivel se cere foarte multă pregătire, iar la acea vreme, prin 2004 lucram şi de noapte şi îmi era foarte greu. Era obositor să mă antrenez după ce ieşeam din tură de noapte.” spune Mihai Chiorcău. Pasiunea pentru fotbal este o tradiţie în familia lui. „Microbul” şi calităţile le-a moştenit de la tatăl său, care a fost jucător la Gloria, echipa fanion a Buzăului. La aceeaşi echipă de fotbal a activat şi fratele său, care joacă acum într-o ligă inferioară.
A încercat la profesionişti
Mihai Chiorcău a început să joace in echipa de fotbal a Inspectoratului de Poliţie Judeţean în anul 1994, când a terminat şcoala de agenţi. Pentru că nu a putut să activeze în fotbalul profesionist din cauza serviciului, a compensat cu cel amator şi a ajuns în prezent să intre pe teren la fiecare sfârşit de săptămână cu patru echipe diferite. „Acum activez în trei campionate în afară de cel al Poliţiei care se desfăşoară în paralel. Am avut solicitări şi nu am putut să refuz” susţine Mihai Chiorcău. Cea mai bună performanţă a obţinut-o însă alături de colegii poliţişti. Luna trecută, echipa a cărei căpitan este a câştigat un turneu în Polonia la care au participat 18 echipe ale poliţiilor din Ucraina, Lituania , Ungaria, România şi Polonia.
De la „Ordine publică” la dispecerat
Înainte de a fi jucător de fotbal, Mihai Chiorcău este poliţist. După absolvirea şcolii de poliţie a lucrat ca agent de ordine publică . A lăsat munca de stradă pentru un post la Serviciul Cazier, iar de câteva luni lucrează la dispeceratul de monitorizare al Poliţiei Municipale. „Mi-a plăcut să lucrez unde ştiu ce am de făcut, nu neapărat să am părticica mea, pentru că întotdeauna simt nevoia să mă extind, să cunosc cât mai mult, să le ştiu pe toate.” spune agentul Chiorcău. Acum are mai mult timp liber pe care îl împarte între familie şi mare sa pasiune-fotbalul.
Întrebări şi răspunsuri:
Familia are de suferit din cauza pasiunii pentru fotbal?
Am găsit înţelegere din partea soţiei. Chiar dacă la sfârşit de săptămână am meciuri îmi fac timp şi pentru familie. Acum programul de la serviciu îmi permite să mă ocup mai mult de copii. I-am promis soţiei că la 40 de ani mă las de fotbal.
De ce căpitan de echipă?
La echipa IPJ Buzău joc de când am intrat în Poliţie. Am preluat funcţia asta de căpitan de echipă în urmă cu vreo cinci-şase ani când am devenit unul din cei mai vârstnici jucători. Prin prisma rezultatelor, eu zic că îmi fac datoria cu brio.
Ce-i place:
În afară de fotbal, care îmi place în mod exagerat, îmi place să ies cu familia la plimbare, la iarbă verde, la ştrand. Îmi plac foarte mult călătoriile în ţară, unde pot să stau liniştit, nu contează dacă la mare sau la munte.
Ce nu-i place:
Eu sunt un optimist de felul meu şi sunt foarte puţine lucrurile care mă deranjează. Pot să spun că nu îmi place când cineva din familia mea este bolnav. Nu îmi place dezordinea în general. Nu suport oamenii cu mai multe feţe. Am cunoscut câteva personaje din astea, atât bărbaţi cât şi femei.
Profil:
Născut: 8 aprilie 1974, Câmpina, jud. Prahova
Studii: Şcoala de agenţi de poliţie Slatina, Facultatea de Drept
Ocupaţie: poliţist
Familie: căsătorit, doi copii























































