Parcurile din Buzău au ajuns toalete publice pentru câini
0Municipiul Buzău a devenit în ultimul an suprasaturat de resturile biologice ale animalelor de companie care sub îndrumarea atentă a stăpânilor îşi fac nevoile pe unde nimeresc. Nici măcar locurile de agrement sau zonele înverzite de lângă blocuri nu scapă de acest atac olfactiv şi vizual care reprezenintă un grav atentat la sănătate.
Deşi Parcul Tineretului a avut amenajată mai bine de trei ani o zonă
specială în care teoretic proprietarii câinilor de
companie ar fi trebui să-şi ducă animalele, administratorii spun că nimeni nu a
făcut vreun efort ca să respecte legea sau măcar bunul simţ.„Nimeni n-a ţinut cont de aceste zone ecologice pentru câini unde puteau să-şi facă necesităţile. A fost la
început o curiozitate dar acum stăpânii îşi duc animalele pe unde vor iar pe spaţiul verde e mizeria de pe lume. Avem
multe reclamaţii dar dacă mă iau de aceşti oameni primesc numai înjurături. Singura soluţie ar fi ca poliţia să-şi faca datoria şi să-i amendeze pe cei care nu respectă legea “ a declarat Alexandru Dunel,
administratorul Parcului Tineretului.
Teama buzoienilor de ase plimba nu este nicidecum nejustificată. Specialiştii avertizează că plimbările pe care oamenii le fac zilnic
prin parcuri nu sunt scutite de riscul de a contracta boli grave.
Excrementele animalelor care se amestecă cu praful şi apoi ajung să fie inhalate în plămâni pot provoca afecţiuni severe.„Dacă ar reuşi să strângă câinii de pe stradă şi dacă stăpânii ar fi responsabili ar fi o treabă foarte
bună. Praful de pe stradă se amestecă cu fecalele şi poate ajunge în
plamâni pe cale aeroforă. Pe lângă căpuşe câinii transmit şi temuta
echinococoza sau tenia care poate apare şi la căinii de apartament.
Este o boală foarte gravă deoarece tenii le fac bule cu apă in ficat,
plămâni şi pot ajunge chiar şi la creier. O altă boală pe care o
transmite mizeria lăsată de câini este şi toxiocara canis tot o
parazitoză ce afecteaza sitesmul digestiv, respirator şi uneori chiar şi
cel nervos” a declarat Adonis Dragnea directorul DSV Buzău.






















































