Orgoliile, mai presus de interesul public sau cum îşi bat joc aleşii locali din Vadu Paşii de proiectele de infrastructură

0
Publicat:
Ultima actualizare:
buzau

Scandal în consiliul local al comunei Vadu Paşii, cea mai mare din judeţul Buzău. Cei mai mulţi consilieri ai comunei au plecat în concediu chiar înainte de a dezbate importante proiecte de dezvoltare, cu fonduri europene. Primarul comunei spune că opoziţia formată din consilieri locali PSD, ALDE, PMP şi BUN încearcă astfel să îi boicoteze proiectele.

Noul primar al comunei, liberalul Gheorghe Firon a anunţat că doreşte să asfalteze toate drumurile din comună, să extindă sistemul de canalizare, să modernizeze reţelele de apă. Multe dintre aceste proiecte urmează să se deruleze cu fonduri europene însă demersul pare greu de finalizat. 

Asta, deoarece zece consilieri locali care îi fac opoziţie primarului, de la PSD, ALDE, PMP şi BUN, refuză aprobarea lor. Luni a fost convocată o nouă şedinţă a Consiliului Local Vadu Paşii, dar întrucât consilierii majorităţii nu s-au prezentat, şedinţa nu a mai avut loc.

După citirea ordinii de zi, s-a constatat că majoritatea consilierilor opoziţiei au intrat în concediu chiar în ziua în care ar fi trebuit să voteze proiectele de mare interes pentru comunitate.

„Sunt proiecte de asfaltare a drumurilor din comună, de extindere a reţelei de canalizare, de înlocuire a ţevilor şi a bazinelor de apă, precum şi de extindere a şcolii. Pentru multe dintre ele, am reuşit să întocmim proiecte eligibile cu care să atragem fonduri europene. Dacă acestea nu vor trece de votul Consiliului Local, riscăm să pierdem finanţări de 3-4 milioane de euro”, a declarat primarul comunei Vadu Paşii, Gheorghe Firon.

Zeci de săteni din Vadu Paşii au fost în pragul revoltei după ce au aflat că membrii opoziţiei au lipsit de la lucrările şedinţei extraordinare care ar fi trebuit să aprobe mai multe proiecte finaţate cu bani europeni. Oamenii îşi doresc apă curentă, canalizare şi asflat, şi nu înţeleg disputele dintre taberele politicienilor locali.

„Noi nu ne dorim decât asflat, apă, canalizare, condiţii mai bune. Nu ne interesează cine e primar, ne interesează să avem condiţii mai bune. Cei care se opun proiectelor ar trebui sancţionaţi într-un fel”, au spus localnicii revoltaţi.

Spiritele s-au inflamat când în sediul consiliului local a apărut şi o consilieră ALDE, Emilia Zahiu, pentru a anunţa că toţi colegii săi au intrat în concediu. Sătui de amânările repetate, sătenii s-au năpustit să-şi facă dreptate. Ambele tabere spun ca au dreptate şi doar prezenţa camerelor de luat vederi a făcut ca oamenii să nu sară la bătaie.

Deşi este conştientă de necesitatea acestor investiţii, reprezentanta opoziţiei a arătat cu degetul spre factorii de decizie din primărie, pe care îi acuză că pun la cale afaceri necurate.

Comuna Vadu Paşii este cea mai mare localitate din judeţul Buzău, cu peste 10 mii de locuitori. Deşi locuiesc în vecinătatea municipiului Buzău, sătenii nu sunt racordaţi la canalizare iar apa din fântâni nu este bună de băut. Primarul din Vadu Paşii mai face o încercare şi va convoca aleşii locali într-o nouă şedinţă, programată pentru joi.

Buzău

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite