O nouă amânare în procesul primarului vitezoman, Valerică Şercăianu, autorul unui accident mortal
0Procesul în care, primarul comunei Cernăteşti, Valerică Şercăianu, este judecat pentru uciderea unei eleve în timp ce îşi conducea maşina personală cu viteză peste limita legală şi aflat sub influenţa băuturilor alcoolice a fost amânat pentru data de 15 aprilie. Totodată primarului vinovat de producerea accidentului i-a fost suspendată obligaţia de a nu părăsi ţara şi a fost instituită măsura preventivă a controlului judiciar.
„Instanţa, în vederea efectuării unei cercetări la faţa locului precum şi pentru a se înainta dosarul la INEC Bucureşti în vederea efectuării raportului de expertiză, amână cauza la data de 15.04.2014. În baza art. 16, alin. 3 din Legea nr. 255/2013, constată încetată de drept măsura preventivă a obligării inculpatului Şercăianu Valerică de a nu părăsi ţara, luată prin încheierea din data de 05.07.2013 şi modificată prin încheierea din data de 20.08.2013. În baza art. 16, alin. 3 din Legea nr. 255/2013 cu referire la art. 211 şi art. 214, Cod procedură penală ia faţă de inculpatul Şercăianu Valerică măsura preventivă a controlului judiciar”, se arată în încheierea şedinţei de judecată.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul inculpatul Valerică Şercăianu trebuie să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat, să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei, să se prezinte la Postul de Poliţie al comunei Cernăteşti, judeţul Buzău, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.
Până la următorul termen instanţa va trebui să realizeze o nouă cercetare judiciară la faţa locului după care dosarul urmează a fi înaintat la Institutul Naţional de Expertiză Criminalistică de la Bucureşti. Cercetare la faţa locului va fi făcută de judecători vineri,21 martie când vor fi audiaţi în teren şoferii implicaţi în accidentul din seara zilei de 21 mai 2013 dar şi mai mulţi martori.
Pe aceeaşi temă: