Mănăstirea Ciolanu este locul de pelerinaj al buzoienilor pentru slujbele de Paşte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ca de fiecare dată în ultimii ani, mii de pelerini vor trece zilele acestea porţile mănăstirii Ciolanu, pentru slujbele de Paşte care se oficiază în cele două biserici vechi din complexul monahal. Încă din această noapte este aşteptat primul val de turişti, cei mai mulţi fiind dintre cei cazaţi în pensiunile din zonă sau stabiliţi cu cortul pe pajiştile din vecinătate.

Mănăstirea Ciolanu, singura aşezare monahală din judeţul Buzău atestată documentar încă din secolul al 16-lea, se află la aproximativ 40 de kilometri distanţă de municipiul Buzău, între dealurile din Măgura. După tradiţie, mănăstirea ar fi fost ctitorită de Doamna Neaga în 1590, însă alte izvoare indică drept ctitori, la anul 1568, pe boierii Dumitru Ciolanu din Transilvania, Radu şi Dragomir Sorescu, din Verneşti.

Turiştii care decid să petreacă Paştele în zona Haleş – Măgura mai au posibilitatea să viziteze schitul de maici de la Cetăţuia sau unica tabără de sculptură în aer liber din România. 

Tabăra de sculptură se află peste drum de mănăstire, într-o întinsă poiană înconjurată de păduri seculare. Aici, 16 artişti români au avut prilejul, an de an, să sculpteze liber în piatră de Măgura.

Lucrările lor, unele înalte de trei metri, au rămas în poiană, alcătuind un peisaj rar întâlnit. Tabăra de sculptură de la Măgura se întinde pe o suprafaţă de peste 20 de hectare şi este compusă din peste 250 de lucrări de artă, executate între anii 1970 şi 1986.

Buzău

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite