Doi puşti din Buzău au fost prinşi în flagrant în timp ce încercau să intre într-un magazin din zona Bazarului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arhivă
Arhivă

Un poliţist din cadrul Poliţiei Municipiului şi un jandarm care acţionau în zona Bazar din municipiul Buzău au observat doi copii care încercau să forţeze cu o şurubelniţă sistemul de închidere al uşii de acces într-o societate comercială. S-a întâmplat în noaptea de 27 spre 28 decembrie, în jurul orei 23.30.

Cei doi hoţi au fost conduşi la sediul Poliţiei municipiului Buzău pentru continuarea cercetărilor stabilindu-se că era vorba despre doi minori, în vârstă de 13 ani.

În urma cercetării poliţiştii au constatat că cei doi puşti ar fi pătruns în noaptea de duminică spre luni în cinci magazine din zona respectivă de unde nu au plecat însă cu mare lucru dat fiind că nu existau bani lăsaţi peste noapte în magazine.

Asupra acestora au fost găsite un telefon mobil şi 48 de cartele TV, cu privire la care s-a stabilit că au fost sustrase din incinta unei societăţi comerciale din apropierea locului în care fuseseră depistaţi cei doi copii.

Minorii s-au ales cu dosar penal cercetările fiind continuate de poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei municipiului Buzău pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.

Buzău

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite