Doi dintre răniţii în explozia de la Potoceni sunt cadre medicale la UPU Buzău VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursa I. Bunilă
Sursa I. Bunilă

Două dintre cele patru victime ale exploziei de marţi seară, de la Potoceni, au fost transferate la alte unităţi medicale din ţară. Poliţiştii au deschis dosar pentru vătămare corporală şi distrugere. Cei doi soţi răniţi în deflagraţie sunt asistenţi medicali la UPU.

Tânărul în vârstă de 26 de ani a fost transportat cu un elicopter SMURD la Spitalul Judeţean de Urgenţă Timişoara, iar victima în vârstă de 51 de ani a ajuns la Spitalul Bagdasar Arseni din Capitală.

Conform medicilor din Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău, tânărul de 26 de ani a suferit arsuri de gradul II-III la nivelul feţei, gâtului, trunchiului şi membrelor superioare, iar bărbatul de 51 de ani, a suferit arsuri de gradul II-III la nivelul membrelor inferioare, membrelor superioare, toracelui şi feţei.

O explozie puternică s-a produs, marţi seară, în jurul orei 22.00, într-o locuinţă din Potoceni. Conform Biroului de Presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, explozia s-a produs în urma acumulării de gaze în bucătăria locuinţei.

Deflagraţia s-a produs în timp ce un instalator încerca să racordeze centrala termică la gaze, în casa unor soţi care abia se mutaseră în noua locuinţă. Patru oameni au fost grav răniţi, iar trei dintre ei au ajuns marţi seară la Terapie Intensivă.

buzau

Cei doi soţi, Silviu (foto sus) şi Veronica, abia se mutaseră în casă nouă şi chemaseră la orele serii un instalator să facă racordul la gaze. În timpul lucrului, s-a produs o deflagraţie pe fondul acumulării de gaze în bucătărie. 

În urma deflagraţiei, uşa locuinţei a fost pur şi simplu aruncată la mai mulţi metri distanţă. La intervenţie s-au deplasat o autospecială de stingere cu apă şi spumă, o autospecială SMURD şi trei ambulanţe.

”Am fost solicitaţi să intervenim la o explozie, la o casă. Am constatat că este vorba despre o explozie neurmată de incendiu. În urma exploziei, au rezultat patru victime care au fost transportate la UPU”, a declarat Mădălin Filip, de la ISU Buzău.

Poliţiştii au deschis dosar pentru vătămare corporală şi distrugere în urma exploziei în urma căreia patru oameni au fost răniţi, doi dintre ei fiind acum în stare foarte gravă.

Vă recomandăm să mai citiţi: 

Trupul fără suflare al unei femei, descoperit într-un BMW parcat pe o stradă lăturalnică. Avea trei copii 

Cine este medicul găsit mort într-un spital privat din Constanţa. Anchetatorii iau în calcul sinuciderea

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite