Conducerea Prestcom Serv Buzău alege calea insolvenţei. Consiliul Local este însă cel care va decide
0Consiliul de Aministraţie al Prestcom Serv, societate aflată în subordinea ConsiliuluI Local Municipal Buzău, a decis să ceară Consiliului Local Municipal deschiderea procedurii de insolvenţă. Cererea va fi depusă în următoare şedinţă a Consiliului local Municipal alături de un plan de reorganizare.
Luni, conducerea Prestcom Serv l-a informat pe primarul Buzăului, Constantin Toma, despre decizia luată în Consiliul de Administraţie al societăţii. Potrivit edilului-şef, în situaţia în care municipalitatea acceptă insolvenţa, conducerea societăţii va fi preluată de un administrator special, reprezentantul acţionarilor în acea societate, urmând ca Tribunalul să nominalizeze un administrator judiciar.
Prestcom Serv înregistrează datorii uriaşe iar Primăria a informat conducerea societăţii că nu va mai putea oferi lucrări prin încredinţare direct astfel că, pentru a-şi putea asigura banii de salarii şi pentru a-şi achita datoriile restante, trebuie să îşi caute clienţi pe piaţa liberă.
În prezent societatea Prestcom are un singur contract în derulare, pe un an de zile, cu firma fostului deputat PSD, Marian Ghiveciu, care execută o lucrare de canalizare în comuna Cochirleanca. Contractul este însă aproape de reziliere, deoarece muncitorii refuză să se mai prezinte la lucru ca urmare a neachitării la timp a salariilor.